Sari la conținut
Acasă » Interes general » Grupul ALRO: Venituri cu 20% mai mari, profitul net crește de 6 ori în S1

Grupul ALRO: Venituri cu 20% mai mari, profitul net crește de 6 ori în S1

    2 septembrie 2026
    Interes general
    energynomics

    Veniturile consolidate ale Grupului ALRO au fost de de 2,4 miliarde lei în S1 2026, în creștere cu aproximativ 20% față de 2 miliarde lei în S1 2025, a anunțat Grupul.

    Totodată, profitul înainte de amortizare EBITDA al ALRO a fost de 327 milioane lei, față de 95 milioane lei în S1 2025, marcând o creștere de aproximativ 243%. Profitul net s-a cifrat la 101 milioane lei, comparativ cu 17 milioane lei în perioada similară din 2025.

    ALRO și-a extins prezența comercială pe piețele internaționale, inclusiv în Asia de Nord, în special în India, Vietnam și Coreea de Sud, exporturile totale reprezentând peste 84% din venituri, ceea ce confirmă rolul companiei în echilibrarea balanței de plăți externe a României.

    Compania și-a extins volumele de producție, astfel că producția de aluminiu primar a crescut la 139.658 tone, de la 132.604 tone. Vânzările de aluminiu procesat au crescut la 69.696 tone, de la 67.392 tone, iar vânzările de aluminiu primar – la 43.890 tone, de la 42.256 tone.

    În același timp, ALRO continuă să-și consolideze poziția pe segmentul de produse sofisticate: în S1 2026 a avansat în calificarea unor aliaje și produse pentru industria aerospațială și de apărare.

    Programul de investiții ALRO pentru 2026 însumează circa 26 milioane USD, din care aproximativ 18 milioane USD sunt destinate proiectelor de investiții în tehnologie și creșterea eficienței energetice. Energia rămâne o variabilă critică pentru industrie, de aceea ALRO a continuat să direcționeze resurse pentru creșterea independenței energetice prin susținerea proiectului CCGT Ișalnița, precum și prin dezvoltarea propriilor capacități de producție și stocare. În ultimii 20 de ani, valoarea investițiilor Grupului a depășit 930 milioane USD.

    „Rezultatele primului semestru din 2026 confirmă reziliența ALRO și eficiența direcției noastre strategice într-un context internațional marcat de volatilitate și presiuni asupra industriei europene. Creșterea cu 20% a veniturilor, îmbunătățirea profitabilității operaționale și ponderea de 84% a exporturilor reflectă competitivitatea companiei și orientarea consecventă către produse cu valoare adăugată ridicată. Investițiile în tehnologie, eficiență operațională și proiecte energetice consolidează premisele unei dezvoltări sustenabile și ale unei reziliențe sporite pe termen lung. Privim cu încredere spre viitor și rămânem consecvenți obiectivului de a consolida poziția ALRO ca unul din cei mai importanți producători europeni de aluminiu și partener strategic pentru industriile viitorului“, afirmă Marian Năstase, Președintele Consiliului de Administrație ALRO.

    În primul semestru al anului 2026 piața aluminiului a fost influențată de oferta limitată, plafonarea producției din China, introducerea CBAM în Europa și tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu. În acest context, prețurile aluminiului au depășit în primul semestru al acestui an pragul de 3.000 USD/tonă, comparativ cu maximul de 2.990 USD/tonă înregistrat ALRO în 2025, la 31 decembrie. Pornind de la 3.011 USD/tonă în ianuarie 2026, cotațiile LME au urmat o tendință ascendentă, atingând un nivel maxim de 3.753 USD/tonă la 2 iunie 2026, înainte de a coborî la valoarea de 3.112 USD/tonă la 30 iunie 2026, cel mai scăzut nivel înregistrat în T2 2026. Cotația medie LME la 3 luni pentru S1 2026 s-a situat la 3.359 USD/tonă, cu 32% peste nivelul de 2.545 USD/tonă înregistrat în S1 2025.

    Vânzările consolidate ale Grupului în primul semestru al anului 2026 au fost de 2,4 miliarde RON, mai mari cu 20% comparativ cu cele înregistrate în primul semestru al anului 2025 (2 miliarde RON). În prima jumătate a anului 2026, valoarea EBITDA a fost de 327 milioane RON, în creștere cu 243%, față de perioada similară a anului 2025, iar rezultatul net a crescut la 101 milioane RON, față de 17 milioane RON în S1 2025. Această performanță financiară a fost susținută de creșterea veniturilor, îmbunătățirea profitabilității operaționale și consolidarea marjelor, care au compensat impactul evoluției nefavorabile a anumitor categorii de costuri. În primul semestru al anului 2026, ALRO și-a continuat strategia de orientare către produse cu valoare adăugată mare, înregistrând o creștere a producției de aluminiu primar, la 139.658 de tone, de la 132.604 tone în S1 2025. Divizia Aluminiu Primar a raportat venituri totale de 844 milioane RON, reprezentând o creștere de aproape 33% față de aceeași perioadă a anului precedent, ca urmare a creșterii volumului de sârmă vândută și a cotațiilor LME favorabile.

    În S1 2026, ALRO a continuat să-și consolideze activitățile de reciclare ecologică, crescând gradual capacitatea de topire de la 112.000 de tone la 124.000 de tone în 2026, după majorarea acesteia de la 100.000 de tone în anul anterior. În primul semestru al anului 2026, Divizia Produse Laminate Plate a înregistrat o performanță mai bună a vânzărilor față de perioada corespunzătoare din 2025, continuând totodată să-și îmbunătățească structura portofoliului de produse. Producția de produse laminate plate a crescut cu 3%, respectiv cu 1.300 de tone, în principal datorită producției de plăci, iar veniturile au crescut cu 14% în S1 2026 comparativ cu S1 2025, atingând valoarea de 1,6 miliarde RON. Această performanță reflectă strategia comercială eficientă prin îmbunătățirea volumelor vânzărilor și a politicii de prețuri, precum și consolidarea relațiilor cu clienții. În contextul volatilității pieței energetice și a necesității reducerii expunerii la variațiile prețurilor energiei, Grupul a continuat să direcționeze resurse pentru creșterea independenței energetice prin susținerea proiectului CCGT Ișalnița, precum și prin dezvoltarea propriilor capacități de producție și stocare. În S1 2026, Grupul a continuat să investească în dezvoltarea capacităților de producție și în extinderea portofoliului de produse cu valoare adăugată mare. Printre principalele proiecte se numără achiziționarea unei mașini de periat, cu o valoare estimată de 24 milioane RON, a cărei finalizare este planificată pentru 2027, precum și punerea în funcțiune a unui fierăstrău cu bandă pentru tăierea sleburilor, investiție începută în 2024, pentru care cheltuielile cumulate au ajuns la 14 milioane RON. Totodată, Grupul continuă proiectul de achiziție a unui echipament de înaltă precizie pentru debitarea și frezarea longitudinală a plăcilor, în valoare estimată de 33,5 milioane RON, cu finalizare prevăzută în 2026, în vederea dezvoltării unor produse complexe și cu valoare adăugată foarte mare.

     

    Articol distribuit cu susținerea Schneider Electric

    Despre Schneider Electric

    Schneider Electric creează impact prin maximizarea valorii energiei și resurselor, conectând progresul cu sustenabilitatea. Suntem un lider global în electrificare, automatizare și digitalizare, oferind soluții IoT bazate pe AI pentru industrii inteligente, infrastructură, centre de date și clădiri.

    Cu 150.000 de angajați în peste 100 de țări, promovăm diversitatea și inovarea. Schneider Electric România, cu 27 de ani de activitate și peste 300 de angajați, coordonează operațiuni în Armenia și Moldova și oferă suport în 17 limbi pentru 26 de țări prin Bucharest Hub.

    Etichete:

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *