Acasă » Interes general » Mediu » Greenpeace România: trebuie să renunțăm la cărbune

Greenpeace România: trebuie să renunțăm la cărbune

26 august 2014
Electricitate
energynomics

Exproprierile pentru extinderea carierelor de cărbune şi defrişările sunt două dintre cauzele principale pentru inundaţiile care fac ravagii în fiecare an, pe plan local, a declarat Ionuţ Cepraga, coordonator de campanii al Greenpeace România, pentru Bursa.

„Folosirea cărbunelui are cel mai mare impact climatic dintre toate resursele de energie. Era cărbunelui a trecut, iar ţara noastră are resursele să se concentreze pe exploatarea resurselor de energie regenerabilă”, a spus Cepraga.

Greenpeace organizează sâmbătă un lanţ uman, împotriva exploatării cărbunelui, la graniţa dintre Germania şi Polonia, unde sunt aşteptaţi participanţi din peste 14 ţări europene, printre care şi România, potrivit unui comunicat al organizaţiei. Manifestaţia este un protest împotriva deschiderii minelor de cărbune din regiunea Lusatia – cea mai mare regiune minieră pentru exploatarea lignitului din Europa.

Meri Pukarinen, coordonatorul campaniei pentru climă şi energie din Polonia, a declarat că, dacă planurile pentru exploatarea lignitului vor deveni realitate, „acest peisaj se va transforma în cea mai mare, murdară şi prăfuită zonă din Europa”.

„Lignitul va fi folosit pentru a genera electricitate mult timp după anul 2050, forţând Europa să contribuie masiv cu emisii cu efect de seră care distrug clima. Lanţul uman arată clar că mişcarea împotriva cărbunelui se dezvoltă, nu doar în Germania şi Polonia, dar pe cuprinsul întregii Europe.

Ne aşteptăm să se alăture oameni din peste 14 ţări europene, care să declare că era cărbunelui s-a sfârşit şi este timpul pentru energie regenerabilă. Lignitul este cărbunele cel mai poluant. Arderea sa duce la emiterea unor cantităţi uriaşe de CO2, fiind cea mai mare ameninţare pentru climă. Termocentralele pe bază de cărbune sunt prea puţin flexibile pentru a putea funcţiona în tandem cu formele regenerabile de energie. Nu doar că dăunează climei, dar subminează evoluţia energetică. Germania şi Polonia trebuie să abandoneze viitoarele proiecte legate de lignit dacă vor ca eforturile lor pentru combaterea schimbărilor climatice să fie luate în serios”, spune Pukarinen.

Printre participanţii la manifestaţie vor fi români şi voluntari din partea Greenpeace România, susţine Ionuţ Cepraga, care a precizat: „Sacrificarea mediului pentru cărbune se întâmplă şi în România, de prea multă vreme. Anual sunt defrişate sute de hectare de pădure, iar zeci de familii sunt expropriate pentru extinderea carierelor de lignit ale Complexului Energetic Oltenia. Această stare sumbră, prea puţin cunoscută de publicul larg, trebuie să înceteze, iar tehnologia permite deja înlocuirea cărbunelui cu energie curată, în mod economic. Aflându-ne în plin proces de redefinire a strategiei energetice naţionale, orientarea către un viitor energetic curat este doar o chestiune de voinţă şi viziune a celor care ne guvernează ţara”.

Potrivit Greenpeace, depozitele de lignit din Polonia şi Estul Germaniei sunt cea mai mare sursă de carbon fosil din întreaga Uniune Europeană, conţinând la fel de mult carbon cât emite Germania într-un deceniu. Minele de lignit planificate şi cele operaţionale împreună cu termocentralele ar putea forţa aceste două ţări să emită CO2 la un nivel necorespunzător cu obiectivele de reducere a emisiilor până în 2030 şi dincolo de acest an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *