Acasă » Petrol și Gaze » Explorare și producție » Greenpeace acuză Chevron și statul român de lipsă de transparenţă

Greenpeace acuză Chevron și statul român de lipsă de transparenţă

29 ianuarie 2015
Explorare și producție
energynomics

Lipsa datelor privind activitatea companiei americane în judeţul Vaslui ar putea însemna că Chevron este aproape să părăsească România, a declarat un membru Greenpeace România pentru cotidianul Bursa.

Tărăgănarea furnizării datelor obţinute de Chevron la sonda de la Pungeşti ar putea avea mai multe cauze, spune Alexandru Riza, manager de campanii pentru organizația de mediu.

„În primul rând, compania s-ar putea pregăti să plece din ţară. Apoi, Chevron ar putea să aştepte ca societatea civilă să se calmeze cu privire la subiectul gazelor de şist. În ultimul rând, Chevron ar putea să pregătească o strategie de continuare a explorărilor sau de începere a exploatării”.

În contra-partidă, Chevron spune că se află încă în stadiul analizării datelor obţinute prin forajul exploratoriu și datelor geo-fizice.

„După finalizarea analizelor, rezultatele vor fi predate ANRM (Agenția Națională pentru Resurse Mineral – n.r) şi vor rămâne în custodia statului. Confidenţialitatea informaţiilor de acest gen este menţinută în conformitate cu legislaţia din România (Legea Petrolului, nr. 238/2004, art. 4). Chevron nu comentează şi nu dezvăluie informaţii despre strategiile sale de business”, a precizat compania americană.

Pe de altă parte, reprezentanţii ANRM au comunicat că acordurile petroliere încheiate între Chevron Romania Exploration and Production şi statul român, în zona Pungeşti, sunt încă în etapa de explorare, iar datele şi informaţiile obţinute în cadrul operaţiunilor petroliere de explorare desfăşurate până în prezent sunt în curs de evaluare.

Riza susţine însă că răspunsurile transmise de Chevron şi ANRM denotă, în continuare, o lipsă de transparenţă cu privire la acest subiect, contrar recomandării Comisiei Europene din 22 ianuarie 2014, privind „principiile minime pentru explorarea şi extracţia hidrocarburilor (cum ar fi gazele de şist) prin utilizarea fracturării hidraulice de mare volum”.

Alexandru Riza spune, citat de Bursa, că această recomandare ar fi trebuit să fie aplicată de către statele membre ale Uniunii Europene (inclusiv ţara noastră) până la 28 iulie 2014.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *