Acasă » Petrol și Gaze » Grecia a început exporturile de gaze spre Bulgaria

Grecia a început exporturile de gaze spre Bulgaria

12 iulie 2016
Petrol și Gaze
energynomics

Compania greacă M&M Gas a realizat primul export de gaze din Grecia spre Bulgaria pe data de 1 iulie, informează agenția bulgară de presă Novinite, citând site-ul de știri Hellenic Shipping News.

Transportul de gaze Grecia-Bulgaria a fost unul de test și a presupus o cantitate foarte mică de gaze, livrată la un discount foarte mic față de prețul reglementat din Bulgaria. Tranzacția a avut loc la punctul de interconectare Kulata-Siderokastro.

M&M Gas a fost, de altfel, și prima companie care a realizat primele exporturi de gaze din Bulgaria spre Grecia, în luna iunie, conform Agerpres.

Operatorii rețelelor de transport al gazelor din Grecia și Bulgaria, DESFA și Bulgartransgaz, au semnat recent un acord prin care tranzitul de gaze este posibil în ambele sensuri între cele două țări.

Aceasta după ce Bulgaria a finalizat lucrările de modernizare a unei stații de compresare de la granița cu Grecia, sperând să-și asigure o treime din consum din gazele provenite din această țară.

Totodată, Grecia și Bulgaria au convenit să urgenteze lucrările de construcție a unui interconector care va aduce gaze din conducta TAP (Trans-Adriatic Pipeline).

Gazoductul TAP face parte din Coridorul Sudic, o rută prin care gazele din regiunea caspică sunt aduse în sudul Europei, prin Turcia. TAP va ajunge în Italia, prin Grecia și Albania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *