Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Gheorghe, Petrom: Obligația de a vinde gaze pe bursă distorsionează piața

Gheorghe, Petrom: Obligația de a vinde gaze pe bursă distorsionează piața

20 august 2014
Consumatori
energynomics

Decizia Guvernului de a obliga producătorii de gaze să vândă pe bursă o parte din producție distorsionează piața, întrucât nu există o cerere suficientă pentru ca acest ordin să fie dus la îndeplinire, susține Mariana Gheorghe, directorul general executiv (CEO) al Petrom.

”Această decizie este dovada că nu avem o piață lichidă, iar intervenția aceasta administrativă bineînțeles că distorsionează activitățile noastre comerciale, mai ales că avem clienți mari, cu un anumit specific, avem piață reglementată, care are un anumit specific și ea. Deci a interveni doar pe un anumit segment distorsionează celelalte segmente,” a spus Gheorghe într-un interviu acordat agenției Agerpres.

”Pe de altă parte, este foarte greu de definit care este nivelul optim pentru un astfel de procent. De exemplu, din luna iulie, de când acest ordin a început să fie pus în aplicare, am vândut foarte puțin. E adevărat că putem realiza în august și septembrie ce nu am realizat în iulie, conform ordinului, dar nu există cerere. Iar acest lucru va determina și nivelul procentului pentru anul viitor.

Am luată notă de acest procent, dar credem că este mai trebuie să așteptăm puțin. Vom discuta și noi cu autoritatea de reglementare pentru a ajunge la un nivel care să fie cel mai puțin distorsionant în piața de gaze și electricitate, care oricum este distorsionată și trece printr-o reformă structurală foarte puternică”, susține CEO-ul Petrom.

”Liberalizarea pentru consumatori înseamnă două lucruri: accesul la orice furnizor doresc și un preț corect care să reflecte cererea și oferta, bineînțeles având în vedere schimbările structurale din piața noastră. Din punctul de vedere al producătorului, înseamnă o piață lichidă. Înseamnă o piață în care prețurile din piața locală și cele din piața înconjurătoare sunt foarte apropiate, lucru care s-a și întâmplat prin reducerea prețului de import și creșterea graduală a prețului producției locale.”, a mai spus liderul Petrom.

Gheorghe a explicat că pentru o piață funcțională, lichidă, trebuie să existe posibilitatea de a avea un circuit liber al bunurilor, adică o infrastructură care să permită să se întâlnească cererea și oferta nu doar din piața locală, ci și din piețele înconjurătoare.

”Pentru că acest lucru creează o presiune asupra prețurilor, ceea ce este unul din obiectivele consumatorului, să aibă un preț cât mai corect și bineînțeles suportabil. Această piață funcțională, lichidă, și această liberă circulație ar permite să se întâmple fenomene cum se văd în piața de electricitate, care presupune o competiție mult mai mare pentru producători”, a spus Gheorghe.

”Uitați-vă ce presiune avem asupra centralei de la Brazi, care, datorită competiției, datorită evoluției prețurilor pe baza cererii și ofertei, duce la o presiune asupra activității noastre comerciale. Dar credem că acesta este rolul companiilor private, să-și ia acest risc de piață, de prețuri, de cerere și ofertă. Orice fel de distorsiune care se face prin decizii administrative nu lasă să se echilibreze piața și de fapt reduce beneficiile atât la consumatori, cât și la producători.”

Rediscutarea redevențelor și taxei de stâlp

OMV Petrom discută cu autoritățile române pe tema tuturor taxelor impuse sectorului petrolier, întrucât important este efectul lor cumulat, nu doar nivelul redevențelor sau cel al taxei pe stâlp. Mariana Gheorghe spune că este încrezătoare în faptul că autoritățile din România vor crea un cadrul fiscal propice investițiilor, întrucât declarațiile publice din ultima perioadă au relevat intenția de a atrage cât mai multe investiții.

În caz contrar, Petrom se va adapta situației, dar își va reduce volumul investițiilor, iar acest lucru va avea un impact negativ în toată economia românească, a avertizat reprezentantul companiei petroliere.

”Toate taxele sunt critice, așa cum s-a văzut și în rezultatele aferente primului semestru, pentru profitabilitatea și capacitatea noastră investițională. Noi fără investiții nu putem continua activitatea, pentru că investițiile sunt esența businessului nostru. Pe de o parte, avem volumul de taxe obișnuit, adică cele legate de CAS, de impozitul pe profit, TVA și așa mai departe, unde există un dialog de piață, iar noi ne exprimăm părerea prin participarea la grupurile de business la care suntem membri. În aceste zile, volatilitatea sistemului fiscal românesc este mare, așa că vom continua să exprimăm păreri în cadrul acestor foruri,” spune Gheorghe.

”În ceea ce privește taxele specifice sectorului de petrol și gaze, pentru noi contează efectul lor cumulat, nu impactul singular. Putem să vorbim doar de taxa pe stâlp și să crească redevențele sau nu cresc redevențele și crește taxa pe stâlp. În final, ce contează pentru noi este impactul cumulat și disponibilitatea de cash-flow pentru investiții.”

”Acest semestru a arătat dimensiunea impactului creșterii taxării asupra rezultatelor noastre financiare. Este adevărat că nu s-a văzut impactul asupra componentei a doua, respectiv capacitatea noastră investițională, pentru că noi ne așteptăm în continuare ca sistemul fiscal din România să fie propice investițiilor, la fel și cel de reglementare…

Bineînțeles că, pentru taxa de construcții speciale, de exemplu, am făcut parte din mediul de afaceri care și-a exprimat părerea că este un cost care impactează businessul nostru și credem că o schimbare cel puțin în vederea înlocuirii bazei ‘brut’ cu ‘net’ trebuie să se realizeze. Noi putem să ne exprimăm o părere, dar în final decizia este a Guvernului și a Parlamentului, în acest caz”, a conchis directorul executiv al Petrom pentru Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *