Acasă » Termo » Minerit » Germania reactivează încă o centrală pe cărbune pentru a economisi gaze

Germania reactivează încă o centrală pe cărbune pentru a economisi gaze

24 august 2022
Minerit
energynomics

Germania repune în funcţiune o altă centrală de rezervă pe bază de cărbune săptămâna viitoare, încercând să economisească rezervele de gaze pentru iarnă, informează dpa.

Centrala Heyden din Petershagen, în apropiere de Hanovra (vestul Germaniei), este programată să revină pe piaţă din 29 august până la sfârşitul lunii aprilie anul viitor, a anunţat luni operatorul Uniper.

Germania intenţionează să elimine treptat producţia de energie pe bază de cărbune cel târziu în 2038. Dar războiul din Ucraina şi perturbările care au urmat pe piaţa energiei au determinat reactivarea unor centrale. Din 14 iulie, un regulament a permis centralelor pe cărbune din aşa-numita reţea de rezervă să fie complet reactivate pentru a ajuta la economisirea gazelor, conform Agerpres.

Centralele de rezervă produc energie electrică numai atunci când este necesar pentru a asigura stabilitatea reţelei.

Cu o capacitate de 875 de megawaţi, centrala Heyden, care a început să funcţioneze în 1987, este una dintre cele mai puternice centrale electrice pe cărbune din Germania, potrivit Uniper.

La începutul lunii august, centrala Mehrum din Hohenhameln, deţinută de grupul energetic ceh EPH, a fost prima centrală pe cărbune repusă în funcţiune.

Mai multe centrale pe cărbune care au fost plasate în rezervă urmează să fie repornite săptămânile următoare în contexul fluxurile reduse de gaze importate din Rusia.

Gazele reprezintă cea mai mare parte a sistemelor de încălzire a locuinţelor din Germania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *