Acasă » Electricitate » Gerea: Reducerea găurilor negre din complexurile energetice, o prioritate

Gerea: Reducerea găurilor negre din complexurile energetice, o prioritate

24 iulie 2015
Electricitate
energynomics

Pierderile financiare înregistrate de termocentralele pe cărbune deținute de Complexurile Energetice Oltenia și Hunedoara (CEO și CEH) sunt rezultatul managementului defectuos și al contractelor păguboase, a spus, joi, ministrul Energiei, Andrei Gerea.

Integrarea afacerilor miniere, care aveau probleme de flux de numerar și datorii, cu afacerile de producție de energie din cărbune, cu același timp de probleme, realizată în 2012, devine un pariu pierzător.

Aflat într-o veritabilă gaură neagră din punct de vedere al pierderilor și datoriilor, CEH a suplimentat recent un credit luat acum trei ani de la CEC, prelungind și durata acestuia cu șase luni, în timp ce are de rambursat și alte sume de bani, la care se adaugă ajutorul de stat de salvare aprobat de CE și Consiliul Concurenței în două tranșe. În paralel, lucrările de închidere, conservare și ecologizare a minelor vor necesita în acest an în jur de 42 de milioane de lei.

Ministrul Gerea speră încă la redresarea celor două complexuri. “Evident, va fi nevoie de restructurări, de investiții, pentru ca minele să respecte standarde de mediu și securitate și cel puțin un nivel minim de rentabilitate. Este ceea ce încercăm să facem atât la Complexul Energetic Oltenia, cât și la Hunedoara”, spune oficialul guvernamental într-un comunicat al instituției.

Spre deosebire de CEH, CEO ar putea avea șansa să devină rentabil pe piața de energie, dacă se aplică urgent planurile de restructurare.

“Am venit să discutăm și să stabilim împreună o strategie pentru Complexul Energetic Oltenia pe care să o respectăm. Înțelegem cât de importantă este industria și sectorul de producere a energiei electrice pe bază de cărbune. Suntem în discuții cu Comisia Europeană și încercăm să îi convingem pe cei de acolo să accepte condiții mai bune pentru cărbune. Sperăm să obținem o altă abordare, pentru că, din punctul nostru de vedere este clar vorba de securitate energetică, iar rolul cărbunelui nu poate fi pus la îndoială”, a subliniat Andrei Gerea, în vizită la Exploatarea de Carieră Motru, citat de Agerpres.

Contextul meteorologic din această vară al României scoate în prim plan siguranța pe care mineritul și energia din cărbunele o dau sistemului și consumatorilor, a precizat Gerea.

„Situația actuală impune necesitatea asigurării unui mixt energetic echilibrat, motiv pentru care am insistat pe găsirea unor soluții pentru menținerea activității în zonele de exploatare minieră. Producția hidro de energie electrică a scăzut semnificativ în ultima perioadă. Debitul Dunării și al râurilor din toată țara este în scădere, avem o scădere a producției și în zona de energie eoliană. Conform previziunilor ANM, această perioadă cu precipitații scăzute și fără vânt se poate prelungi. În acest context, rămânem cu energia nucleară și cea pe cărbune. Devine evident că trebuie să depunem eforturi pentru menținerea activității miniere care să ne ofere garanția unui sistem echilibrat, astfel încât securitatea energetică a României să nu fie afectată. În astfel de momente cred că toată lumea înțelege care este importanța cărbunelui nu doar pentru țara noastră, ci pentru această zonă a Europei”, a menționat ministrul Energiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *