Acasă » Electricitate » Nuclear » Gerea: Acordul de investiții pentru unitățile 3 și 4, finalizat în acest an

Gerea: Acordul de investiții pentru unitățile 3 și 4, finalizat în acest an

20 mai 2015
Electricitate
Bogdan Tudorache

Acordul de investiții cu compania chineză pentru Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă ar putea fi finalizat în până la sfârșitul anului, a declarat Andrei Gerea, ministrul Energiei.

„Este un lucru cunoscut că nu este ușor să negociezi cu companiile chineze. Anul acesta am reușit un lucru important. Am zis hai să ștergem tot ce am discutat până acum pe memorandumul de înțelegere și să încercăm oarecum să o luăm de la zero. Am reușit să identificăm clar și să ne facem și noi înțeleși față de partea chineză cam ce se poate, ce nu se poate, să încercăm să îi facem și pe ei să spună mai bine ce își doresc, așa că acum suntem în situația de a finaliza memorandumul de înțelegere și sperăm ca până la sfârșitul anului să avem și acordul de investiții finalizat, acesta însemnând că această investiție esențială pentru noi va prinde contur”, a declarat Andrei Gerea, citat de Agerpres.

Proiectul reactoarelor 3 și 4 era evaluat, în luna octombrie a anului trecut, la 6,45 miliarde de euro, însă studiul de fezabilitate în urma căruia s-a stabilit acest necesar de investiții va fi revizuit. Investitorul selectat pentru dezvoltarea proiectului Unităților 3 și 4 CNE Cernavodă este China General Nuclear Power Corporation.

La rândul său, Daniela Lulache, director general al Nuclearelectrica a spus că proiectul a fost relansat în 2014 și că a ieșit din calendarul anunțat inițial, dar că este preferabilă o amânare cât timp se pot negocia termeni serioși și robuști de dezvoltare.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *