Acasă » Regenerabile » Turbina eoliană- mamut a GE, de 12 MW, va fi testată în largul Marii Britanii

Turbina eoliană- mamut a GE, de 12 MW, va fi testată în largul Marii Britanii

26 aprilie 2018
Eolian
energynomics

GE Renewable Energy și Offshore Renewable Energy Catapult din Marea Britanie au anunțat că au semnat un acord de cercetare și dezvoltare pe cinci ani, care va avea în vedere pentru prima dată testarea extinsă a unei turbine imense a GE, Haliade-X, de 12 MW.

ORE Catapult este principalul centru de inovare și cercetare tehnologică offshore din Regatul Unit și are drept scop să devină cel mai important centru tehnologic offshore din lume până în 2023. Catapult va efectua împreună cu GE Renewable Energy o gamă largă de teste pentru turbinele companiei americane, inclusiv tehnologii de răcire, convertoare, condiții de încărcare pe componente mecanice și electrice, testarea rețelei și validarea designului, conform cleantehnica.com.

GE Renewable Energy a anunțat la începutul acestui an proiectul de 12 MW Haliade-X, prezentând o turbină eoliană care are o înălțime de 260 de metri și un rotor de 220 de metri. Fiecare turbină eoliană individuală este capabilă să genereze anual 67 de gigawați-oră (GWh) – suficient pentru a putea alimenta până la 16.000 de case pe cont propriu.

Acordul de cercetare și dezvoltare care a fost semnat între cele două organizații va încerca să îmbunătățească în mod specific disponibilitatea și fiabilitatea platformei turbinelor prin testarea durabilă a vieții lor – făcând esențială o evaluare a duratei de viață într-o perioadă mult mai scurtă de timp – accelerarea certificării prototipului printr-o testare riguroasă și validarea proiectelor, a actualizărilor și a noilor tehnologii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *