Acasă » Petrol și Gaze » Gazprom urmărește să se dezvolte în Bulgaria

Gazprom urmărește să se dezvolte în Bulgaria

2 august 2018
Petrol și Gaze
energynomics

Contractele gigantului rus din sectorul gazelor Gazprom cu Kievul pentru transportul produselor sale via Ucraina către Europa expiră anul viitor, iar furnizorul a 34% din gazele Europei este în căutare de noi modalităţi de a-şi alimenta piaţa principală, scrie Deutsche Welle.

Toată lumea a auzit de Nord Stream 2, prin care gazele ruseşti care trec acum prin Ucraina vor merge direct către Germania. Există însă un gazoduct mai puţin mediatizat, TurkStream, cu o capacitate de 32 miliarde de metri cubi. În mai, s-a anunţat că un al doilea segment al acestuia va fi direcţionat către cea mai săracă ţară a UE, Bulgaria, care se autodescrie drept un trader onest în businessul cu gaze din regiune.

Potrivit planului, portul Varna de la Marea Neagră al Bulgariei va depozita şi transporta gaze din Rusia şi Marea Caspică către România, Grecia şi Serbia. Gazprom vrea de asemenea să extindă conducta prin Bulgaria către centrul austriac Baumgarten, însă pentru aceasta va trebui să se conformeze cu reglementările UE, conform zf.ro.

Segmentul bulgar al gazoductului ar avea o capacitate de 15 miliarde de metri cubi, ar putea deveni operaţional la sfârşitul anului viitor şi ar urma să implice costuri de 1,4 miliarde de euro. „Includerea Bulgariei în proiectul ruso-turc TurkStream ar putea surprinde după eşecul proiectului South Stream, însă având în vedere poziţia geopolitică a Bulgariei, nu există nimic surprinzător“, declară Jan Mus, expert în ştiinţe politice, pentru DW.

„Pentru ca gazoductul să ajungă în Europa Centrală, Bulgaria este alegerea firească, evitându-se astfel Macedonia. În plus, Sofia are o abordare mult mai pragmatică faţă de Rusia decât Polonia sau România“, adaugă Mus.

Moscova nu vrea însă o repetare a experienţei South Stream, iar Nord Stream 2 îi dă deja dureri de cap. În acest context, ministrul rus al energiei Aleksander Novak a declarat că Rusia se va angaja în acest proiect numai cu acceptul Bruxelles-ului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *