Acasă » Petrol și Gaze » Gazprom raportează profituri nete de 1,7 miliarde de dolari în trimestrul al treilea din 2016

Gazprom raportează profituri nete de 1,7 miliarde de dolari în trimestrul al treilea din 2016

19 ianuarie 2017
Explorare și producție
energynomics

Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, a raportat joi un profit net de 102,2 miliarde de ruble (1,7 miliarde de dolari) aferent trimestrului trei din 2016. Rezultatul vine în condiţiile în care veniturile au scăzut, ca urmare a impactului provocat de variaţiile de curs valutar, relatează MarketWatch.

Compania controlată de statul rus a beneficiat în trimestrul al treilea 2016 de aprecierea rublei, care i-a permis să revină după pierderile de două miliarde de ruble înregistrate în perioada similară a lui 2015. În schimb, cifra de afaceri a Gazprom a scăzut cu 3% în ritm anual până la 1.257 miliarde de ruble, în trimestrul al treilea 2016, în timp ce cheltuielile operaționale au crescut cu 21% până la 1.140 miliarde ruble, scrie agerpres.

Gazprom a anunțat că volumul gazelor naturale vândute a fost de 322,6 miliarde metri cubi, în primele nouă luni ale anului trecut, cu 6,4% mai mult decât în 2015. Majoritatea livrărilor de 160,9 miliarde metri cubi, au fost făcute spre Europa și alte piețe, singurele piețe care au raportat o creștere a cererii.

Pe piața internă, Gazprom a vândut 139,7 miliarde metri cubi de gaze naturale, cu aproape 8% mai puțin comparativ cu primele nouă luni din 2015. Restul de 22 miliarde metri cubi au fost vândute către statele din fosta URSS.

Grupul Gazprom deține monopolul extracției și producției rusești de gaze naturale, unde deține 60% din rezerve și 85% din producție.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *