Acasă » Petrol și Gaze » Transport » Gazprom anunţă că a primit primele permise pentru gazoductul Turkish Stream

Gazprom anunţă că a primit primele permise pentru gazoductul Turkish Stream

8 septembrie 2016
Petrol și Gaze
energynomics

Gazprom a primit, prin canale diplomatice, primele permise de la autoritățile din Turcia pentru punerea în aplicare a proiectului Turkish Stream, după ce s-a decis reluarea proiectului, în acest an, au declarat oficiali ai companiei ruse, citați de Tass.

Ca urmare a negocierilor de săptămâna trecută dintre directorul executiv al Gazprom, Alexei Miller și ministrul turc al Energiei și Resurselor Naturale, Berat Albayrak, părțile au convenit să finalizeze toate actele necesare pentru demararea proiectului, cât mai curând posibil.

„Primirea primelor permise reprezintă o veste pozitivă pentru Gazprom. Această mișcare a părții turce reflectă interesul guvernului turc în proiect și indică trecerea la punerea sa în aplicare”, a spus Miller.

Anterior, ministrul Energiei, Alexander Novak, a declarat că semnarea unui proiect de acord interguvernamental cu privire la proiectul este programată pentru luna octombrie.

De asemenea, el a spus că și construcția primei linii și a explorării în apele teritoriale ale Turciei sunt de așteptat să înceapă în aceeași lună, după ce au fost obținute toate autorizațiile necesare.

Novak a adăugat că părțile au convenit să înființeze un grup de lucru pentru a pregăti proiectul de acord interguvernamental privind construirea a cel puțin o linie care să traverseze Marea Neagră către Turcia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *