Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Frigul a dat emoții autorităților cu privire la securitatea sistemului de gaze

Frigul a dat emoții autorităților cu privire la securitatea sistemului de gaze

19 ianuarie 2015
Consumatori
energynomics

Între 7 și 8 ianuarie, sistemul de transport de gaze a întâmpinat dificultăți de funcționare din cauza gerului, iar presiunea gazului a fost mică deoarece furnizorii de gaze au subestimat consumului industrial și nu au echilibrat corespunzător cu importurile necesare, a aflat cotidianul Bursa.

Deficitul ar fost undeva la două milioane de metri cubi de gaze, importurile fiind de trei milioane de metri cubi pe ruta din Rusia în loc de cinci milioane de metri cubi, cât se pare că ar fi fost necesar.

Deși autoritățile au dat asigurări frecvent că înmagazinările de gaze sunt suficiente, depozitele nu ajută mult când vine vorba de limitările impuse rețelei de către temperaturile scăzute, în acest caz fiind nevoie de importuri pentru vârful de consum.

Surse din piața de gaze citate de cotidian sub protecția anonimatului menționează că acum se fac pregătiri pentru ca, dacă lovește un nou val de frig, anunțat pentru februarie, consumatorii vor avea gazul necesar la presiunile optime.

România nu are încă reguli de asigurare a sistemului energetic în timpul sezonului rece, prin urmare Comisia Europeană ar fi trimis deja un anunț premergător infringementului.

Cotidianul Bursa spune și că Departament pentru Energie nu ar fi transmis Comisiei Europene “datele de consum de pe piaţa gazelor pe ultimii doi ani pentru realizarea testelor de stres, din care a rezultat că suntem mult mai vulnerabili decât în realitate la sistarea livrărilor de gaze din Rusia.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *