Acasă » Interes general » Franţa va înregistra în acest an cea mai gravă recesiune de după 1945

Franţa va înregistra în acest an cea mai gravă recesiune de după 1945

6 aprilie 2020
Interes general
Energynomics

Franţa va înregistra în 2020 cea mai gravă recesiune economică de la sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial, a declarat luni ministrul Economiei, Bruno Le Maire, cu prilejul unei audieri de către Comisia pentru Afaceri economice din Senat, transmite AFP.

„Cea mai proastă cifră de creştere pe care a cunoscut-o Franţa după 1945 a fost în anul 2009, după marea criza financiară din 2008, când economia a înregistrat o contracţie de 2,2%. Probabil vom avea o contracţie mai amplă în acest an. Această arată amploarea magnitudinii şocului economic cu care ne confruntăm”, a spus Bruno Le Maire, conform Agerpres.

Luna trecută, Guvernul de la Paris a estimat că economia se va contracta cu 1% în acest an, însă ulterior Bruno Le Maire a sugerat că amploarea contracţiei economice va fi mult mai importantă decât se preconiza iniţial.

La rândul său, Institutul naţional de statistică din Franţa (INSEE) a apreciat că în prezent economia franceză funcţionează la 65% din capacitate din cauza coronavirusului, adăugând că fiecare lună de carantină şterge trei puncte din creşterea anuală a PIB-ului Franţei. INSEEa adăugat că evoluţia PIB-ului este strâns legată de scenariul de ieşire din criza generată de COVID-19.

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *