Acasă » Interes general » Francesco Starace s-a alăturat Alianței Investitorilor Globali pentru Dezvoltare Durabilă (GISD) a ONU

Francesco Starace s-a alăturat Alianței Investitorilor Globali pentru Dezvoltare Durabilă (GISD) a ONU

18 octombrie 2019
Interes general
energynomics

Francesco Starace, CEO al Enel, s-a alăturat Alianței Investitorilor Globali pentru Dezvoltare Durabilă (GISD) a Națiunilor Unite, în urma apelului Secretarului General al ONU, António Guterres, către 30 de lideri influenți din mediul de afaceri, cu scopul de a coopera în următorii doi ani în domeniul finanțării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD). Enel este singura companie globală de utilități și singura din Italia care face parte din această Alianță.

Prin folosirea expertizei și influenței membrilor săi, GISD urmează să conceapă modalități de deblocare a investițiilor pe termen lung în dezvoltare și să accelereze progresul în atingerea ODD. CEO-ul Enel se numără printre liderii de corporații care lucrează la deblocarea acestor investiții, datorită angajamentului său în privința energiei regenerabile, ceea ce a determinat Enel Green Power, compania de energie renegerabilă a Grupului, să devină cel mai mare jucător privat din lume pe piața de producere a energiei din surse regenerabile, la doar 11 ani de la înființare.

„Lucrăm la consolidarea și cooperarea cu alte businessuri globale și la deblocarea finanțărilor pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, deoarece sustenabilitatea este un motor important pentru crearea de valoare pe termen lung. În Enel, am integrat pe deplin sustenabilitatea în modelul și operațiunile noastre de afaceri, stimulând rentabilitatea companiei. Privind în viitor, Alianța GISD va oferi un forum perfect pentru a accelera angajamentul sectorului privat față de modelele de afaceri sustenabile și va permite finanțarea sustenabilă care să permită o relansare a progreselor sociale, economice și de protecție a mediului la nivel global”, a spus Starace.

În linie cu strategia care combină crearea de valoare și îndeplinirea ODD, Enel a lansat recent primul program de obligațiuni generale asociate ODD din Statele Unite ale Americii și prima emisiune de obligațiuni din Europa a Grupului asociată acestor obiective, care se bazează pe noua abordare a piețelor de capital care cuplează performanța sustenabilității companiei cu titlurile de valoare. Mai mult, Compactul Global al Organizației Națiunilor Unite, care este principala inițiativă de sustenabilitate corporativă care promovează realizarea ODD, a reconfirmat pentru Enel statutul de companie LEAD pentru al nouălea an consecutiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *