Acasă » Interes general » Francesco Starace a fost numit președinte al SEforALL

Francesco Starace a fost numit președinte al SEforALL

7 octombrie 2020
Interes general
Energynomics

Francesco Starace, CEO și director general al Enel, a fost numit președinte al Consiliului de Administrație al Sustainable Energy for All (SEforALL).

SEforALL este o organizație internațională non-profit care lucrează îndeaproape cu Organizația Națiunilor Unite pentru a identifica și accelera soluțiile necesare atingerii Obiectivului de Dezvoltare Durabilă 7 (ODD 7) – asigurarea accesului tuturor la energie la prețuri accesibile, într-un mod sigur, durabil și modern – până în 2030.

Cu mai puțin de 10 ani la dispoziție în vederea îndeplinirii ODD7 și cu o necesitate tot mai mare ca lumea să se alinieze obiectivelor climatice prevăzute în Acordul de la Paris, rolul SEforALL în tranziția energetică la nivel global devine tot mai important. Domnul Starace, CEO și director general al Enel din mai 2014, își va începe mandatul imediat.

“Francesco este un lider vizionar în domeniul energiei, cu experiență îndelungată pe zona de sustenabilitate și facilitarea accesului la energie pentru sute de milioane de oameni din întreaga lume. Este o alegere firească pentru acest rol important într-un moment atât de critic. Cu mandatul unic al SEforALL din partea ONU de a conduce acțiunile ODD 7 în conformitate cu Acordul de la Paris, leadershipul său poate ajuta organizația să înainteze pentru a ne atinge obiectivul privind accesul universal la energie”, a spus Elizabeth Cousens, vicepreședintele Consiliului de Administrație al SEforALL și președintele și directorul executiv al Fundației ONU.

În calitatea sa de președinte al Consiliului de Administrație – principala funcție executivă din organizație – Francesco Starace va juca un rol important în configurarea strategiei și operațiunilor organizației, la cel mai înalt nivel. Actualmente, îndeplinește și rolul de membru în Consiliul Director al Compactului Global al ONU și al Global Commission to End Energy Poverty. Anterior, a fost membru al fostului consiliu consultativ al SEforALL și președinte al EurElectric, asociația europeană pentru industria electricității.

“Energia trebuie să se afle la baza agendei globale, pentru a conduce lumea pe o cale sustenabilă, concentrându-ne atenția și eforturile pe sursele regenerabile și eficiența energetică, elemente esențiale realizării obiectivelor privind accesul la energie și protejarea climei. Sunt foarte mândru să mă alătur SEforALL și să îi susțin eforturile privind tranziția la o energie curată și să lucrăm împreună în vederea îndeplinirii ODD 7. Principalul meu obiectiv în calitate de președinte al Consiliului de Administrație SEforALL va fi să cooperez cu jucătorii principali pentru a accelera schimbarea direcției spre o energie mai durabilă, modernă și accesibilă tuturor. Am mare încredere în conducerea SEforALL și în capacitatea sa de a face față provocărilor energetice și de a sprijini dreptul fundamental la electricitate pentru toată lumea, la nivel global”, a afirmat Francesco Starace, CEO și director general al Enel.

Anunțul vine după publicarea recentă de către SEforALL a unui nou plan de activitate pe trei ani pentru a ajuta la stimularea acțiunilor către o energie durabilă pentru dezvoltare și tranziție energetică. Planul ambițios recunoaște necesitatea consolidării activității de advocacy la nivel mondial, extinzând în același timp activitățile care prioritizează luarea deciziilor bazate pe date, parteneriatele strategice și implementarea specifică în fiecare țară.

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *