Acasă » Interes general » Frames: Forța de muncă, cea mai mare provocare din 2020

Frames: Forța de muncă, cea mai mare provocare din 2020

28 decembrie 2019
Interes general
energynomics

Criza forței de muncă, accentuarea inflaţiei, perspectivele deprecierii monedei naţionale şi extinderea blocajului financiar vor reprezenta, în 2020, cele mai importante provocări pentru mediul de afaceri. Anul 2020 este văzut de majoritatea investitorilor drept unul în care măsurile reale de reformă vor fi, din păcate, înghețate, cu consecințe directe în înrăutățirea cadrului macro-economic. Acestea sunt, în esență, concluziile ,,Barometrului privind starea economiei”, realizat de compania de consultanţă Frames.

După ce, la precedentul barometru de opinie, din luna iulie 2019, inflația și deprecierea leului se aflau în prim-planul temerilor investitorilor, în 2020 criza forței de muncă tinde să revină în prim-plan.

Întrebaţi care ar putea fi principalele provocări cu care se va confrunta mediul de afaceri în anul viitor, peste 60% dintre firmele intervievate au indicat problema forței de muncă, 53% dintre respondenţi au menționat accentuarea blocajului financiar, 49% – creşterea inflaţiei iar 36% s-au arătat îngrijoraţi de o potenţială evoluţie negativă a cursului de schimb.

”Criza forței de muncă s-a accentuat în 2019, iar importul de muncitori străini nu a reușit să compenseze nici 10% din necesar. Dincolo de stimularea consumului, creșterile salariale din mediul bugetar au accentuat dezechilibrele din piața muncii. În 2020, planurile de dezvoltare ale multor companii se află în stand-by din cauza acestor probleme de personal pentru care, din păcate, statul întârzie să vină cu soluții, cea mai solicitată de investitorii fiind o necesară scădere a impozitelor pe salarii. În plus, este nevoie de un plan de măsuri pentru reîntoarcerea românilor, mai ales a celor tineri, în țară, vezi modelul polonez”, arată concluziile Barometrului.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *