Acasă » Petrol și Gaze » FP vrea să vândă titluri Romgaz de aproape 100 de milioane de euro

FP vrea să vândă titluri Romgaz de aproape 100 de milioane de euro

20 octombrie 2015
Petrol și Gaze
energynomics

Fondul Proprietatea (FP) demarează o ofertă de plasament privat accelerat de până la aproximativ 14,6 milioane de titluri Romgaz (37,83% din cât deține FP în această companie), atât acţiuni cât şi certificate de depozit (GDR), anunță Bursa.

Potrivit unor calcule din piața de capital, FP ar putea încasa în jur de 98 de milioane de euro din această vânzare. Raportată la întregul capital social al companiei producătoare de gaze, participația reprezintă 3,78%.

„Tranzacţia este adresată exclusiv investitorilor calificaţi şi/sau anumitor alţi investitori fără a depăşi 150 de persoane fizice sau juridice într-un Stat Membru, altele decât investitori calificaţi. Plasamentul va începe imediat”, se menţionează într-un raport al FP, scrie Bursa.

Goldman Sachs International este Sole Global Coordinator şi Joint Bookrunner al Tranzacţiei, Wood & Company Financial Services este Joint Bookrunner, şi Banca Comercială Română acționează ca Lead Manager.

În iunie 2014, FP a mai atras circa 198,6 milioane de dolari din vânzarea unei participații la Romgaz. Impactul negative al cotațiilor petroliere asupra prețului gazelor și consumul intern în scădere au cauzat această decizie, menționează surse din piața de capital.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *