Acasă » Interes general » FP oferă un leu în plus la fiecare 20 de acțiuni

FP oferă un leu în plus la fiecare 20 de acțiuni

27 septembrie 2016
Interes general
energynomics

Fondul Proprietatea (FP) a trimis o nouă propunere acționarilor pentru distribuția specială de numerar a unui plus de 0.05 lei / actiune, se arată într-un comunicat. Fondul va discuta plata suplimentară în adunarea generală a acționarilor la sfârșitul lunii octombrie.

”Franklin Templeton Investment Management Ltd. United Kingdom Sucursala Bucureşti („Administratorul de Investiţii”), în calitate de administrator de investiţii al Fondul Proprietatea S.A. („Fondul”), doreşte să sublinieze faptul că distribuţia de numerar către acţionari a 0,05 RON/acţiune propusă spre aprobare în cadrul Adunării Acţionarilor care va avea loc în 31 octombrie 2016, reprezintă o distribuţie specială, suplimentar faţă de distribuţia anuală de numerar”, se arată în comunicat.

Propunerea privind distribuţia specială face parte din angajamentul Administratorului de Investiţii de a continua reducerea nivelului discount-ului față de Valoarea Activului Net („VAN”), fiind în concordanţă cu Politica de Distribuţii în Numerar a Fondului.

Detaliile propunerii se regăsesc la punctul 1 de pe ordinea de zi a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor Fondului convocată pentru 31 octombrie 2016. În situaţia în care va fi aprobată de către acţionari, distribuţia specială va fi plătită acţionarilor începând cu data de 27 martie 2017.

Administratorul de Investiţii intenţionează să recomande acţionarilor, în vederea aprobării, la începutul anului 2017, o distribuţie de numerar anuală de cel puţin 0,05 RON/acţiune, ce urmează a fi plătită în luna iunie 2017, sub rezerva disponibilităţii de finanţare şi a obţinerii aprobărilor necesare, cât şi în absenţa unor condiţii de piaţă sau circumstanţe excepţionale şi sub rezerva oricăror restricţii datorate reglementărilor legale sau fiscale din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *