Acasă » Electricitate » FP: Listarea Hidroelectrica trebuie să aibă loc şi pe o bursă internațională

FP: Listarea Hidroelectrica trebuie să aibă loc şi pe o bursă internațională

16 februarie 2022
Electricitate
energynomics

Listarea Hidroelectrica ar trebui sa fie realizată şi pe o bursă internaţională, pe lângă listarea la Bursa de Valori Bucureşti, având în vedere modelul companiilor Romgaz şi Electrica, a declarat Daniel Naftali, Manager de Portofoliu Adjunct al Fondului Proprietatea.

„Considerăm că este foarte important ca, pe lângă listarea la Bursa de Valori Bucureşti, listarea Hidroelectrica sa fie realizată şi pe o bursă internaţională, având în vedere modelul companiilor Romgaz şi Electrica. Credem că listarea Hidroelectrica va accelera tranziţia pieţei de capital din România către o piaţă emergentă, care are darul de a atrage investitori pe piaţa de capital din România într-o companie românească”, a menţionat Daniel Naftali.

El a subliniat că există discuţii „constructive” cu reprezentanţii acţionarului majoritar de a fi realizată o listare cu acţiunile Fondului Proprietatea.

„Discuţiile noastre sunt de a realiza o listare cu acţiunile Fondului Proprietatea, ofertă publică cu acţiunile Fondului Proprietatea. Vorbim de o ofertă care ar putea fi chiar de 15% din capitalul social al Hidroelectrica, compania devenind ulterior acestei oferte companie listată, iar în acest context, statul român şi-ar îndeplini obligaţiile faţă de Comisia Europeană, de a avea o companie listată. (…) Sunt consultările pe care le avem cu reprezentanţii acţionarului majoritar, dar nimic nu este bătut în cuie. Avem discuţii constructive. Evident, pentru ca acest proces să aibă loc este nevoie de o adunare a acţionarilor care să aprobe iniţierea tuturor demersurilor în acest sens. Suntem doar la nivel de intenţii şi discuţii”, a precizat Daniel Naftali, potrivit Agerpres.

În opinia sa, este nevoie de noi emitenți precum Hidroelectrica pentru a accelera tranziţia pieţei de capital din România de la statutul de piaţă de frontieră la statul de piaţă emergentă.

„Noi am militat pentru abrogarea legii 173, acea lege aprobată de Parlament în timpul pandemiei care interzicea statului sa vândă participaţii, chiar şi minoritare la companiile de stat, blocând listarea companiilor de stat, fie prin majorări de capital, fie printr-o ofertă realizată de către statul român. Această lege 173 în continuare îşi produce efectele. În acelaşi timp, există prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă acea obligaţie asumată de statul român de a lista 15% cel puţin din capitalul Hidroelectrica pe piaţa de capital până la 30 iulie, anul viitor. Hidroelectrica se află într-un sector de mare viitor, în care activitatea ei este centrală în tranziţia către economia verde. Un activ unic până la urmă, prin faptul că Hidroelectrica produce în prezent energie 100% din surse regenerabile”, a mai spus managerul Fondului Proprietatea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *