Acasă » Evenimente » Formarea pieței gazelor naturale în România (19 aprilie, CCIMB)

Formarea pieței gazelor naturale în România (19 aprilie, CCIMB)

8 martie 2018
Evenimente
energynomics

Asociația Energia Inteligentă, împreună cu revista Energy World, organizează pe 19 aprilie, la Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București, masa rotundă cu titlul Formarea pieței gazelor naturale în România.

Invitat Aura Săbăduș – Editor, Turkish Energy Hub Daily

Aura Săbăduș este reporter senior, specialist în piețele de gaze din România, Turcia și Ucraina la agenția de presa ICIS de la Londra. Aura urmează studii doctorale la King’s College London pe tema liberalizării pieței de gaze din Turcia și este cercetător asociat la European Centre for Energy and Resource Security (EUCERS) de la Londra. Aura a publicat articole pe tema energiei în jurnale academice și în presa din România, Marea Britanie, Turcia, SUA.

Activitatea din sectorul gazelor naturale trebuie să aibă ca obiectiv strategic principal vânzarea-cumpărarea gazelor naturale, iar celelalte obiective să fie derivate pentru a asigura realizarea acestui obiectiv principal. Până în anul 2000 se putea vorbi în România, de o industrie gazieră, nu de o piață de gaze concurențială, caracteristica acesteia fiind importanța livrării gazelor naturale la consumator, cu un accent redus pe calitatea procesului de livrare și contractarea gazelor. Caracteristica acestei perioade consta în monopolul statului în livrarea gazelor, coroborat cu obligația acestuia de a se asigura de livrarea continuă a gazelor. La nivelul consumatorului, rămânea cel mult obligația plății gazelor (adesea nici aceasta asumată de consumator, economia centralizată având capabilitatea reglării arieratelor prin metode specific economiei centralizate). Această cutumă s-a transmis după anul 2000, fiind întreținută chiar de conducătorii entităților care aveau ca scop tocmai liberalizarea pieței gazelor, recurgându-se adesea la încălcarea sau ”maltratarea” legii cu scopul de a ascunde neputința sau indolența unor consumatori sau operatori.

Separarea activităților de producție, transport, înmagazinare, distribuție și furnizare a determinat nu doar o separare juridică, ci și o individualizare adâncă a diverșilor operatori, dusă până la blocarea unor acțiuni, învinuiri reciproce, dezinformare, lipsă de informare/colaborare, nearmonizarea activităților, ”faultarea” reciprocă etc, toate acestea afectând puternic activitatea de vânzare-cumpărare gaze atât în condiții normale, dar mai ales în condiții anormale (dezechilibre între cerere și ofertă, situații de criză). Se impune astfel în mod prioritar asigurarea unui model real de funcționare a pieței de gaze.

Evenimentul face parte din proiectul de țară “Punct și de la Capăt pe Piața de gaze în 10 pași”, lansat de Asociația Energia Inteligentă. În cadrul unor simpozioane dedicate experților din industria de țiței și gaze natural vor fi prezentate și dezbătute proiectele de reformulare a actelor normative din România propuse de Asociație.

Asociația Energia Inteligentă a lansat inițiativa civică de rescriere a Codului rețelei de gaze natural (15 februarie)

Programul provizoriu al simpozioanelor propuse pentru anul 2018

21 mai (alături de Energy Industry Review)
Regândirea activității de proiectare-execuție-exploatare a obiectivelor din sectorul gazier ca o acțiune destinată stimulării tranzacțiilor

26 septembrie (alături de energynomics.ro)
Scăderea / creșterea prețului prin restructurarea sectorului gazelor naturale

11 octombrie (alături de Energy Policy Group – EPG)
Reducerea sărăciei energetice în România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *