Fondul american Blackstone a fost de acord să investească până la două miliarde de euro în compania daneză Eurowind Energy, conform agețiilor de presă. Co-fondatorul Eurowind Energy și directorul general al companiei Jens Rasmussen a declarat anetrior pentru Energynomics că aproximativ 30% din investițiile Eurowind sunt efectuate din fonduri proprii, iar restul din surse terțe- precum instituții financiare, bănci sau fonduri de private equity, și că o treime din investițiile planificate ar putea merge către România.
Iată ce a declarat anterior Jens Rasmussen într-o întâlnire cu presa din România la care a luat parte și Energynomics, la sediul din Hobro.
”România este una din piețele noastre cele mai importante…Avantajul nostru strategic a fost că am început să privim dincolo de frontiere devreme, pe când competitorii noștri nu făceau acest lucru”, își amintește Rasmussen, CEO și unul din cei trei parteneri care dețin Eurowind.
Mai întâi, compania daneză s-a extins în Polonia și Germania, iar în 2010-11 a intrat și pe piața românească.
”Aveam deja multă experiență de pe piața germană, pe care am folosit-o în extinderea către piețele emergente. Obiectivul nostru este să vindem energie. Urmărim să avem 50-60% contracte bilaterale (PPA-uri), iar restul este vândut pe piață”, spune Rasmussen, care consideră sistemul contractelor pentru diferență (CfD) din România printre cele mai bune din lume.
”În total am investit 2,5 miliarde de euro până acum și ne pregătim pentru investiții globale de circa 1 miliard de euro pe an în toate piețele. Este cu mult mai interesant să investim acum pe piețele europene decât în 2020. Ne-am redus investițiile în SUA, dar creștem în Europa”, care ține să ne spună că tranziția nu poate fi făcută fără gaze, care acționează complementar cu regenerabilele pentru a asigura sarcina de bandă, iar nuclearul trebuie privit ca inamicul mediului, cu costuri ascunse mari și neviabil pe termen lung.
CITEȘTE ȘI Eurowind Energy inaugurează parcul eolian Pecineaga (48 MW) și țintește 1 GW în România până în 2030
În România, Eurowind Energy va investi o treime din bugetul global, dacă rețeaua i-o va permite, ne-a mai spus Rasmussen. În prezent sunt anumite întârzieri ale proiectelor care țin de birocrație și politicile operatorilor de rețea și sistem, însă, odată ce vor fi surmontate aceste bariere, compania daneză va avea instalată o capacitate de circa 1GW în parcuri eoliene și solare, dar în stocaj, în următorii cinci ani, în România.
Potrivit Bloomberg și Agerpres, investiția Blackstone va oferi capital pentru a accelera activitățile de dezvoltare a energiei regenerabile ale Eurowind într-un moment în care cererea de energie în Europa este în creștere rapidă. Blackstone estimează că există oportunități de a investi peste 500 de miliarde de dolari în active europene, până în 2035, inclusiv în tranziția energetică, securitatea energetică, electrificare, reindustrializare și digitalizare. Acordul de finanțare, care se așteaptă să fie finalizat până la sfârșitul anului 2026, va face din Blackstone coproprietar al Eurowind, cu o participație de 24,7%. Fondatorii inițiali Jens Rasmussen, care este și CEO-ul firmei daneze, împreună cu grupul de energie și telecomunicații Norlys, vor rămâne acționari majoritari.

