Acasă » Electricitate » Prima locomotivă hibrid realizată în România, prezentată în Gara Constanţa

Prima locomotivă hibrid realizată în România, prezentată în Gara Constanţa

23 februarie 2018
Electricitate
Energynomics

Prima locomotivă hibrid realizată în România, prin transformarea unei vechi locomotive Diesel, a fost prezentată joi, în Gara Constanţa. Aceasta este o locomotivă de manevră şi poate atinge cel mult 30 de kilometri pe oră, are o autonomie de cel mult 12 ore şi se poate încărca în mai puţin de trei ore. Directorul acestui proiect, Corneliu Dică, a declarat joi, cu ocazia prezentării acestei locomotive hibrid în Gara Constanţa, că este vorba de un proiect de cercetare, care a costat aproximativ 3,6 milioane de lei.

“Este un proiect de cercetare-dezvoltare, realizat de Euroest România, în parteneriat cu firme de profil din ţară, finanţat de UEFISCDI şi dezvoltat în ultimele 12 luni. Este un proiect în premieră mondială, în premieră naţională. Este cea mai competitivă locomotivă de electrică de manevră, până în 30 de kilometri la oră, din lume, în momentul de faţă. Valoarea proiectului este de 3,6 milioane de lei”, a declarat Corneliu Dică, potrivit News.ro.

El a precizat că o locomotivă Diesel veche a fost transformată în acest hibrid, avantajul fiind că noua locomotivă astfel rezultată nu poluează şi nici nu consumă combustibil. “Această locomotivă este extrem de necesară în condiţiile de manevră grea din porturi, triaje, platforme industriale, asigurând reducerea semnificativă a nivelului de noxe 40-70 la sută în funcţionare hibrida şi 100 la sută în funcţionare electrică”, au precizat reprezentanţii Euroest România.

Ei au menţionat că acest proiect este o premieră mondială prin conceptul tehnic. “Proiectul locomotivei hibrid este premieră mondială prin conceptul tehnic, avantajele competitive/comparative şi potenţialul de exploatare: reducerea emisiilor poluante – 70 la sută, consumurilor specifice – 30 – 60 la sută, mentenanţei – 15 la sută, obţinută prin transformarea unor vechi locomotive Diesel hidraulice”, a precizat sursa citată.

Euroest România a mai realizat şi locomotive electrice cu acumulatori, care sunt utilizate pe platforma siderurgică ArcelorMittal Galaţi.

Autor: Energynomics

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *