Acasă » Interes general » Financial Times: România șochează investitorii cu planuri de impozitare a energiei și sectorului bancar

Financial Times: România șochează investitorii cu planuri de impozitare a energiei și sectorului bancar

21 decembrie 2018
Interes general
energynomics

Guvernul României a anunțat o nouă serie de impozite impuse companiilor, parte a unui plan de a colecta suma de 10 miliarde de lei (2,1 miliarde de euro) pentru a rezolva problema deficitului bugetar; aceasta s dus la căderea pieței bursiere a țării, scrie Financial Times.

Măsurile sunt introduse pentru a încerca să ușureze sarcina bugetară și să permită României să respecte normele fiscale ale UE, care permit un deficit de maxim 3% din produsul intern brut. La sfârșitul lunii noiembrie, deficitul era de 2,2 la sută.

În timp ce economia României este în creștere rapidă, economiștii prevăd o scădere datorită unei relaxări fiscale și a creșterii salariilor și pensiilor, susținute de guvernul condus de social-democrați.

„Guvernul a ajuns în cele din urmă în poziția în care nu mai poate ascunde consecințele politicilor sale populiste”, a declarat Bogdan Glăvan, profesor de economie la Universitatea Româno-Americană, care a numit noile măsuri un „pachet otrăvitor”.

România preia președinția rotativă a UE în primele șase luni ale anului viitor, acordându-i-se astfel un rol-cheie în deciziile blocului comunitar, dar se află într-o stare de haos politic și, acum, și economic, odată cu apropierea preluării rolului de lider european.

Klaus Iohannis, președintele României, a cerut miercuri ca guvernul să-și reconsidere propunerile. Aceste măsuri „nu au fost discutate cu liderii comunității de afaceri… (și) vor arunca economia în haos”, a spus el.

„Și mai rău, vor afecta bugetele tuturor românilor… pentru că, în cele din urmă, astfel de măsuri [minim] gândite, de ultim moment, vor fi suportate și plătite de oamenii obișnuiți”.

Ministrul Finanțelor Publice Eugen Teodorovici a spus că astfel se vor genera anul viitor 3,6 miliarde de lei în plus la bugetul public. În total, măsurile echivalează cu 1% din produsul intern brut al României.

Indicele Bursei de Valori București s-a diminuat cu 11,9%, înregistrând un minim istoric față de valori similare  din 2009, potrivit datelor Reuters.

Și băncile străine și cele locale au fost afectate, Erste Bank Austria înregistrând o scădere de 10%. Banca Transilvania din România a scăzut cu până la 21%.

Noua impozitare a companiilor energetice aruncă o umbră de îndoială asupra explorării petroliere și gazelor offshore. ExxonMobil, și subsidiara OMV, Petrom, urmează să decidă anul viitor asupra unei investiții de 1 miliard de euro pentru exploatarea gazului din Marea Neagra.

Dobânda obligațiunilor guvernamentale cu scadența la 10 ani a înregistrat cea mai mare creștere din martie 2017, potrivit datelor Bloomberg. Randamentele cresc atunci când prețurile scad.

Creșterea taxelor vine după ce Liviu Dragnea, care conduce Partidul Social-Democrat, a lansat duminică o serie de acuze împotriva băncilor internaționale, spunând că „sistemul bancar nu susține economia”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *