Acasă » Petrol și Gaze » Federația Patronală Petrol și Gaze: Prețul de referință al gazelor în funcție de bursa de la Viena nu refectă realitățile din România

Federația Patronală Petrol și Gaze: Prețul de referință al gazelor în funcție de bursa de la Viena nu refectă realitățile din România

13 februarie 2018
Explorare și producție
energynomics

Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG) dezaprobă decizia Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) de stabilire a prețului de referință la gaze naturale în funcție de prețurile de tranzacționare de pe hub-ul CEGH din Viena, care nu reflectă realitățile pieței din România, potrivit unui comunicat al patronatului.

“În condițiile în care România nu exportă gaze naturale și nicio moleculă nu ajunge în hub-ul din Baumgarten, determinarea prețului de referință pe baza indicelui CEGH nu reflectă corect valoarea gazelor naturale extrase în România și în consecință contravine Legii Petrolului nr. 238/2004, care prevede la art. 49 alin. (2) că “redevența petrolieră se stabilește ca o cotă procentuală din valoarea producției brute extrase”. Teoria economică și standardele profesionale aplicabile în România și pe plan internațional impun determinarea valorii de piață pe baza tranzacțiilor de vânzare-cumpărare referitoare la bunurile respective”, se arată în comunicat.

Astfel, valoarea gazelor naturale din România este cea obținută prin tranzacțiile realizate de către producători, nu un preț stabilit artificial.

“România devine astfel un caz izolat pe plan mondial, în care prețul de referință al gazelor naturale este calculat pe baza tranzacțiilor realizate în altă țară în care nu există livrări de gaze naturale extrase în România. Nici măcar în țări europene unde există hub-uri importante de tranzacționare a gazelor naturale (ex. Marea Britanie, Olanda) nu sunt folosiți indicii de prețuri de hub pentru calculul redevențelor /impozitelor specifice, ci sunt luate în considerare prețurile efectiv realizate de producătorii de gaze naturale. La fel se întâmplă și în țările producătoare fără hub-uri (ex. Norvegia, Danemarca). Alternativ în alte țări europene (ex. Germania, Austria) se calculează un preț de referință pe baza tranzacțiilor efective realizate în țările respective”, explică reprezentanții FPPG, conform Agerpres.

În plus, folosirea ca reper a prețului Pieței pentru Ziua Următoare (“PZU”) nu este relevantă la contractele încheiate pe

termen lung care se supun altor termeni și altui mecanism de formare a prețului.

Formula actuală folosește indicele CEGH fără deducerea costurilor de transport. Chiar dacă în viitor vor exista livrări de gaze naturale extrase în România la hub-ul Baumgarten, valoarea de valorificare a gazelor naturale realizată de producători va fi prețul CEGH minus costul transportului din România până în Austria.

Astfel, reprezentanții FPPG spun că producătorii vor ajunge să plătească redevențe raportate la o valoare incorectă, formulă ce vine în contradicție cu practica internațională și chiar cu reglementări emise anterior de către ANRM pentru determinarea prețului de referință pentru țiței care luau în considerare costurile de transport (de exemplu, Ordinul 98/1998).

“Producătorii din România vor ajunge astfel să plătească redevențe raportate la un preț nerealizat, la un preț administrativ fără legătură cu realitățile valorii gazelor tranzacționate pe piața locală. (…) FPPG precizează că producătorii au plătit până în prezent redevența la maximul dintre prețul realizat și prețul de referință, Statul încasând astfel contribuția justă în raport cu valoare resurselor exploatate, în conformitate cu prevederile legale aplicabile”, se mai arată în comunicat.

Vineri, ANRM a aprobat ordinul prin care prețul de referință pentru gazele naturale extrase în România se va calcula în funcție de prețurile de tranzacționare de pe hub-ul de la CEGH Viena, pe baza unei formule de calcul realizată împreună cu Universitatea de Petrol Gaze Ploiești.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *