Continentul european trebuie să accelereze electrificarea economiei sale pentru a-și asigura securitatea și a-și menține prosperitatea, estimează directorul Agenției Internaționale pentru Energie (IEA), Fatih Birol, informează AFP.
„Dacă vrem să fim prosperi, dacă vrem să ne asigurăm securitatea, trebuie să ne electrificăm economiile și, îmi pare rău să spun, suntem departe de asta. Acum zece ani, în Europa, ponderea electricității în energia totală era de 20% (…). Europa este în continuare la 20%, China la 32%”, a argumentat miercuri directorul IEA, Fatih Birol, la un seminar organizat la Stockholm, Suedia.
„Intrăm în era electricității și, în opinia mea, Europa ar trebui să fie liderul. Sau cel puțin unul dintre lideri. Văd viitorul Europei ca fiind electric”, a adăugat Fatih Birol, conform Agerpres.
Uniunea Europeană a întâmpinat recent obstacole în eforturile sale de a-și electrifica economia. În decembrie, blocul comunitar a abandonat obiectivul său de a interzice vânzarea de mașini noi cu motor cu ardere internă începând cu 2035, cedând presiunilor din partea sectorului auto și a Berlinului, care au considerat acest orizont de timp mult prea scurt. Un alt exemplu de tranziție dificilă este falimentul producătorului suedez de baterii Northvolt în martie 2025. Considerată piatra de temelie a eforturilor europene de a recupera decalajul față de producătorii chinezi de baterii pentru vehicule electrice, compania a fost nevoită să pună lacătul pe ușă, copleșită de un munte de datorii și întârzieri în producție.
Într-un context marcat de crize și conflicte, este, de asemenea, crucial ca țările să își diversifice sursele de energie, potrivit șefului IEA. „Nu vă puneți toate ouăle într-un singur coș. Diversificați cât mai mult posibil. Nu doar o singură țară, nu doar o rută comercială, nu doar o singură companie”, a spus Fatih Birol.
Potrivit directorului IEA, Europa a făcut trei greșeli majore în politicile sale energetice din ultimele decenii: dependența excesivă de o singură țară, Rusia, pentru aprovizionarea sa strategică cu gaze naturale; întoarcerea spatelui energiei nucleare; și faptul că a întârziat, în special în fața Chinei, în dezvoltarea constantă a inovației în sectorul energiei regenerabile.
În ultimii cinci ani, 85% din toate centralele nucleare construite la nivel mondial au fost construite în China și Rusia.
Agenția Internațională pentru Energie este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenția a fost înființată ca răspuns la primul șoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.
