Acasă » Interes general » Fără un plan de gestionare a deșeurilor, România riscă să fie chemată la Curtea de Justiție a UE

Fără un plan de gestionare a deșeurilor, România riscă să fie chemată la Curtea de Justiție a UE

26 mai 2016
Interes general
energynomics

Comisia Europeană solicită României elaborarea de planuri de prevenire a generării de deșeuri și de gestionare a deșeurilor în conformitate cu obiectivele legislației UE privind deșeurile (Directiva 2008/98/CE) și ale economiei circulare, arată un comunicat de presă al executivului comunitar, citat de Agerpres.

Potrivit Comisiei, după 2013 România nu a mai avut un plan specific de gestionare a deșeurilor și prevenirea generării de deșeuri este practic inexistentă. „Dacă România nu ia măsuri în termen de două luni, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție a UE cu privire la aceasta cauză”, avertizează executivul comunitar, scrie Agerpres.

Comisia Europeană precizează că planurile de gestionare a deșeurilor și de prevenire a generării de deșeuri au drept scop reducerea impactului deșeurilor asupra sănătății umane și asupra mediului, precum și utilizarea mai eficientă a resurselor în întreaga UE. De asemenea, aceste planuri constituie o condiție prealabila pentru utilizarea fondurilor UE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *