Acasă » Evenimente » ExpoEnergiE 2018 – Evenimentul specialiștilor din industria energetică

ExpoEnergiE 2018 – Evenimentul specialiștilor din industria energetică

16 februarie 2018
Evenimente
energynomics

ExpoEnergiE – Târgul internațional de energie regenerabilă, energie convențională, echipamente și tehnologii pentru industria de petrol și gaze naturale se desfășoară între 8 și 11 martie, la Romexpo (Pavilion B2).

ExpoEnergiE se adresează atât producătorilor, distribuitorilor, autorităților și specialiștilor din industriile energetice, cât și producătorilor de echipamente și tehnologii pentru industria de petrol și gaze naturale.

Între 8 și 11 martie, Romexpo devine spațiul de întâlnire al specialiștilor în domeniul eficienței energetice și de identificare a potențialului de care dispune România, considerată cea mai puternică țară din regiune în privința producției de petrol și gaze.

Companiile din domeniul echipamentelor și tehnologiilor pentru industria de petrol și gaze naturale își pot prezenta noutățile în ceea ce privește:

  • prospectarea și explorarea pe sol și maritime
  • echipamentele si instrumentele pentru foraje de exploatare
  • prelucrarea și valorificarea țițeiului și gazelor naturale (rafinării, echipamente și aparatură tehnologică, sisteme de filtrare, purificare și separare)
  • petrochimia
  • transportul, depozitarea și distribuția țițeiului, produselor petroliere și gazelor naturale

La ExpoEnergiE 2018 sunt așteptate să-și prezinte oferta și să susțină prezentări și asociațiile din domeniu și companiile producătoare, importatoare și distribuitoare de produse, tehnologii și proiecte care vizează sustenabilitatea producției de energie din surse regenerabile.

Mai multe informații despre conferințele și seminarii pe teme din sectoarele industriei energetice se găsesc pe www.eee-expo.ro și pe pagina de Facebook a evenimentului, ExpoEnergiE.Romexpo.

Program de vizitare
8-10 martie 2018, orele 10:00-18:00
11 martie 2018, orele 10.00-16.00

Preț bilet intrare: 10 lei/zi
Copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilități și persoanele instituționalizate beneficiază de intrare gratuită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *