Acasă » Electricitate » Experții UE vor susține că energia nucleară se califică pentru a obține eticheta verde – document

Experții UE vor susține că energia nucleară se califică pentru a obține eticheta verde – document

4 aprilie 2021
Electricitate
energynomics

Experții evaluatori însărcinați de Uniunea Europeană să determine dacă energia nucleară este verde sau nu vor susține, potrivit unui document obținut de presă, că energia nucleară reprezintă o investiție ecologică și se califică pentru finanțare, conform taxonomiei.

Comisia Europeană încearcă să-și finalizeze planul de taxonomie financiară durabilă, care va decide ce activități economice pot fi etichetate ca investiții durabile în UE pentru a obține finanțare, în funcție de respectarea unor criterii stricte de mediu, potrivit Euractiv și Reuters.

Anul trecut, consilierii UE aveau păreri divizate în ceea ce privește acordarea etichetei ecologice energiei nucleare, unii recunoscând că, deși aceasta produce emisii de CO2 foarte scăzute, e nevoie de mai multe analize de impact asupra mediului, mai ales pe problema eliminării deșeurilor radioactive.

Comisia a solicitat Centrului Comun de Cercetare (JRC), brațul său de experți științifici, să întocmească un raport referitor la această încadrare.

Or, noul proiect al raportului JRC, consultat de Euractiv și alte publicații, susține că energia nucleară merită eticheta verde.

„Analizele nu au adus nicio dovadă bazată pe știință potrivit căreia energia nucleară dăunează mai mult sănătății umane sau mediului decât alte tehnologii de producere a energiei electrice”, se spune în raport.

Depozitarea deșeurilor nucleare în formațiuni geologice profunde este considerată ca fiind „adecvată și sigură”, a arătat raportul, deși a admis că „nu există în prezent o experiență operațională pe termen lung, deoarece tehnologiile și soluțiile sunt încă în faza de demonstrare și testare”.

Cu toate acestea, raportul a menționat unele țări, inclusiv Franța, Suedia și Finlanda, care sunt „într-un stadiu avansat de implementare a instalațiilor lor naționale de depozitare geologică profundă”, spunând că acestea sunt „așteptate să înceapă să funcționeze în deceniul actual”.

„În ceea ce privește deșeurile radioactive de nivel înalt și combustibilul uzat, există un consens larg în rândul comunităților științifice, tehnologice și de reglementare că eliminarea finală în depozitele geologice profunde este cea mai eficientă și cea mai sigură soluție fezabilă, astfel încât nu este cauzat niciun prejudiciu semnificativ viața și mediul pentru perioada de timp necesară”, se mai arată în raport.

Și, deși accidentele nucleare grave „nu pot fi excluse cu o marjă de 100%”, acestea sunt „evenimente cu o probabilitate extrem de scăzută”, adaugă raportul, subliniind că doar reactoarele din a treia generație au fost puse în funcțiune la nivel mondial, în ultimii 15 ani, după catastrofa de la Cernobâl.

„Ratele de periculozitate care caracterizează cele mai noi tehnologii [centralele nucleare de a treia generație] sunt cele mai scăzute dintre toate tehnologiile de generare a energiei electrice”, conchide raportul.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *