Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Eric Stab, GDF SUEZ: Am investit un miliard de euro în România

Eric Stab, GDF SUEZ: Am investit un miliard de euro în România

20 august 2015
Consumatori
Bogdan Tudorache

GDF SUEZ a realizat până în prezent în România investiții de un miliard de euro, din care investițiile dedicate modernizării și dezvoltării rețelei de gaze au însumat aproximativ 500 milioane de euro în ultimii 10 ani, spune Eric Stab, președinte director general, GDF SUEZ Energy România.

“Grupul GDF SUEZ a realizat până în prezent în România investiții de un miliard de euro. Prioritatea în materie de investiții a reprezentat-o întotdeauna reînnoirea și modernizarea rețelei de distribuție, obiectivul fiind îmbunătățirea continuă a siguranței în alimentarea cu gaze naturale. Investițiile dedicate modernizării și dezvoltării rețelei de gaze au însumat aproximativ 500 milioanede euro în ultimii 10 ani”, a spus Stab într-un interviu acordat Agerpres.

“Rețeaua de gaze naturale, atât cea din București cât si cea din zona în care operăm, a fost considerabil îmbunătățită. Astfel, în decursul ultimilor 10 ani, aproximativ 4.000 de kilometri de rețea din oțel au fost înlocuiți cu conducte din polietilenă, cu calități tehnice și durată de viață superioare. De asemenea, pe lângă componenta de înlocuire a rețelei de gaze naturale s-a recurs și la procedeul protecției catodice având drept scop protejarea și prelungirea duratei de viață a conductelor din oțel existente și prevenind astfel riscul de coroziune. În același timp, rețeaua de distribuție a fost dezvoltată cu 2.500 de kilometri în ultimii 10 ani”, a explicat şeful GDF.

Pentru municipiul București, un proiect amplu a fost demarat cu fonduri europene, având două linii principale de acțiune: dezvoltarea rețelei de distribuție în regim de medie presiune din București și din județul Ilfov. Cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, valoarea totală estimativă a proiectului este de 66 milioane de lei din care asistența financiară nerambursabilă însumează aproximativ 16 milioane de lei, iar contribuția companiei este de 50 milioane lei. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea capacității tehnice a sistemului de distribuție a gazelor naturale prin extinderea rețelei în regim de medie presiune cu 16 tronsoane noi din polietilenă, de înaltă densitate, cu o lungime de 70 km.

Un alt proiect, tot cu cofinanțare din fonduri europene nerambursabile, este derulat pentru modernizarea rețelei de distribuție din București. Valoarea totală estimativă este de 98 milioane de lei, din care asistența financiară nerambursabilă însumează 16 milioane de lei, iar contribuția estimată a companiei este de 80 milioane de lei. Ambele proiecte vor fi finalizate până la sfârșitul anului în curs, a conchis Stab.

Dereglementarea este un proces normal pentru orice piață

Alinierea prețurilor gazelor naturale la cele internaționale va aduce o schimbare a comportamentului consumatorului român, care va deveni mai atent la modul în care consumă energia.

Acesta a precizat că dereglementarea este un proces normal pentru orice fel de piață, însă trebuie avut în vedere ca trecerea de la un sistem foarte reglementat la unul dereglementat să se facă gradual, în etape, astfel încât „consumatorul, fie el casnic sau industrial, să nu fie împovărat”.

Șeful GDF SUEZ Energy România a mai vorbit, în interviu, despre modernizarea rețelei de gaze naturale, despre planurile de investiții, precum și despre stadiul în care se află infrastructura de distribuție a gazelor naturale în București.

Creșterea prețului final reglementat la gazele naturale se explică prin creșterea diferitelor componente ale acestuia, în special creșterea costului de achiziție a gazului (datorat majorării prețului gazului din intern, conform calendarului de liberalizare), dar și a celorlalte costuri care sunt incluse în structura prețului final. Astfel, la 1 iulie 2015, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a stabilit pentru GDF SUEZ Energy Romania noile prețuri reglementate de vânzare a gazelor către consumatorii finali casnici, spune Stab.

“În calculul acestor prețuri s-a ținut cont de mai multe elemente, respectiv de creșterea prețului de achiziție a gazelor naturale provenite din producția locală, de ponderea crescută pe care o vor avea gazele naturale provenind din import în coșul de gaze, pe durata sezonului rece a anului precum și de costurile de înmagazinare, dat fiind că în perioada rece furnizorii trebuie să recurgă și la această sursa de aprovizionare pentru a acoperi necesarul de consum și respectiv scăderea tarifului de transport al gazelor naturale. Toate aceste elemente au condus la o majorare a prețului la gaze naturale de aproximativ 11% pentru clienții GDF SUEZ Energy România”, a precizat Stab.

“Dereglementarea este un proces normal pentru orice fel de piață, indiferent de specific, deci implicit și pentru piața de gaze naturale. Ceea ce trebuie însă avut în vedere este ca trecerea de la un sistem foarte reglementat la un sistem dereglementat să se facă gradual, în etape, astfel încât consumatorul, fie el casnic sau industrial, să nu fie împovărat. De asemenea, pentru consumatorul casnic trebuie dezvoltate mecanisme specifice pentru a defini clar și a proteja categoriile de consumatori vulnerabili”, a mai spus şeful GDF.

Stab susţine că ritmul anual de creștere al portofoliului de clienți pentru GDF SUEZ Energy România este de aproximativ 40.000 de noi clienți.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *