Acasă » Petrol și Gaze » Engie a notificat ANRE cu privire la renunțarea la statutul de furnizor de ultimă instanță

Engie a notificat ANRE cu privire la renunțarea la statutul de furnizor de ultimă instanță

17 noiembrie 2021
Furnizare
energynomics

Engie România a notificat Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) la sfârşitul lunii octombrie cu privire la renunţarea la statutul de furnizor de ultimă instanţă (FUI), începând cu data de 15 decembrie 2021.

Potrivit unui răspuns al companiei, decizia de renunţare a fost luată având în vedere evoluţia fără precedent a preţurilor la gazele naturale şi contextul de incertitudine generată de imposibilitatea de a previziona din timp preluarea clienţilor acestor furnizori şi de a asigura pentru aceştia cantităţile necesare de gaze, conform Agerpres.

În decurs de doar două săptămâni, Engie România a preluat aproximativ 20.000 de clienţi din portofoliul a trei furnizori, care au renunţat la licenţa de furnizare de gaze naturale.

„Pe lângă efectele operaţionale generate de preluarea acestor clienţi, schema de sprijin recent intrată în vigoare creează dezechilibre financiare majore pentru companie. Mecanismul actual de plafonare prevăzut de Legea 259/2021 nu asigură recuperarea integrală a costurilor reale de achiziţie ale Engie România deoarece este luat în considerare preţul mediu de achiziţie aplicabil în perioada 1 aprilie 2021 – 31 martie 2022 şi nu preţul de piaţă la care achiziţionăm gazele”, spun reprezentanţii companiei.

Aceştia arată că înţeleg contextul dificil actual şi doresc să aibă o abordare prudentă şi responsabilă, care să asigure continuitatea alimentării cu gaze naturale a portofoliului Engie România, de 1,9 milioane de clienţi.

„Engie România este în dialog permanent cu autorităţile de resort pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru definirea condiţiilor aplicabile furnizorilor de ultimă instanţă pentru toate părţile implicate şi în beneficiul clienţilor”, se mai arată în răspunsul companiei.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *