Sari la conținut
Acasă » Evenimente » Nu rata! » Energia în priză

Energia în priză

    18 august 2015
    Evenimente
    energynomics

    Grupul de presă BURSA organizează a III-a ediţie a Conferinţei “ENERGIA ÎN PRIZĂ, în data de 10 septembrie 2015, începând cu orele 9:30, la sediul Electrica SA, sala Radu Zane din str. Grigore Alexandrescu nr. 9, Sector 1, Bucureşti.

    Temele propuse spre a fi discutate în cadrul evenimentului sunt de mare interes şi printre acestea se regăsesc: Uniunea Energetică Europeană  – stadiul implementării şi rolul României în proiect; restructurarea companiilor energetice de stat şi lipsa investiţiilor în producţie; provocări legate de menţinerea consumului redus de gaze şi electricitate; evoluţia companiilor energetice pe Bursa de Valori Bucureşti; listarea Hidroelectrica în insolvenţă; eficienţa Energetică – Planul Naţional de Acţiune; un an de tranzacţionare bursieră a gazelor – beneficii şi noi provocări; bursa regională de energie – evoluţii de preţ şi efecte în piaţa internă; regenerabilele, încotro? stadiul dezbaterii asupra noului sistem de impozitare a companiilor petroliere.

     La eveniment au fost invitaţi să participe, în calitate de vorbitori: domnul Andrei Gerea, Ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri; domnul Mihai Tudose, Ministrul Economiei; domnul Răzvan Nicolescu, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Agenţiei Europene pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare în Energie (ACER); domnul Niculae Havrileţ, Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE); domnul Bogdan Stănescu, Director General Direcţia Societăţi Comerciale din Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri; domnul Emil Calotă, Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE); domnul Victor Ionescu, Director General al Operatorului Pieţei de Energie Electrică şi de Gaze Naturale din România (OPCOM); domnul Gabriel Dumitraşcu, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti (RADET); domnul Martin Zmelik, Country Manager şi Preşedinte al Directoratului, CEZ România (confirmat).

    La conferinţă sunt aşteptaţi aproximativ 150 de participanţi din companii din sectorul energetic: producători, furnizori, distribuitori de energie şi gaze; companii mari consumatoare din toate domeniile de activitate; autorităţi de reglementare; asociaţii şi organizaţii de profil; companii de consultanţă şi avocatură; bănci/ instituţii financiare; mass-media.

    Detaliile evenimentului pot fi consultate la urmatorul link:

    http://www.bursa.ro/energia-2015/

    Ediţiile precedente pot fi consultate la următoarele link-uri:

    http://www.bursa.ro/energia-2014/

    http://www.bursa.ro/energia-2013/

     Pentru detalii şi înscrieri:

    Loredana Dorobanţu

    Coordonator Marketing & PR

    0720.220.203

    [email protected]

    Etichete:

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *