Acasă » Electricitate » Enel: Majoritatea clienţilor sunt pe piaţa liberă şi nu vor suporta creşteri de preţuri

Enel: Majoritatea clienţilor sunt pe piaţa liberă şi nu vor suporta creşteri de preţuri

29 decembrie 2020
Electricitate
energynomics

Companiile de furnizare Enel au încurajat consumatorii casnici să accepte oferte din piaţa concurenţială încă din 2017, astfel încât, în prezent, peste două milioane de clienţi sunt deja pe piaţa liberă, beneficiind de un preţ fix la energia electrică pentru 12/24 de luni, potrivit unui comunicat al companiei.

Astfel, pentru majoritatea dintre aceştia, Enel Energie Muntenia şi Enel Energie nu vor aplica nicio creştere de preţ la 1 ianuarie 2021.

„Dintre toţi furnizorii prezenţi pe piaţa de energie din România, companiile Enel din România au cei mai mulţi clienţi care au ales deja piaţa concurenţială”, se menţionează în comunicat.

În prezent, dintre cei 6 milioane de consumatori de energie electrică din România rămaşi cu tarif reglementat, doar 13% sunt clienţi Enel (800.000). În Banat şi Dobrogea, aproape 75% din totalul clienţilor Enel Energie se bucură deja de preţuri concurenţiale. În Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu, procentul clienţilor Enel Energie Muntenia aflaţi deja în piaţa liberă depăşeşte 66%.

„În contextul schimbărilor de pe piaţa energiei, din 2017, companiile de furnizare Enel au venit în sprijinul consumatorilor casnici cu o gamă variată de oferte şi produse dedicate nevoilor locuinţelor acestora. Prin intermediul ofertelor, clienţii au garanţia serviciilor unui furnizor de energie electrică prezent în toată ţara şi a unor preţuri fixe la energia electrică pentru perioada aleasă; factura este detaliată, cu evidenţierea tuturor componentelor, fiind mult mai uşor de înţeles; pot gestiona totul online, oriunde s-ar afla, de la primirea facturii prin email sau SMS, până la plata acesteia; pot transmite indexul gratuit, ceea ce înseamnă că au mereu siguranţa că plătesc exact cât consumă”, se mai spune în comunicat.

Potrivit sursei citate, un rol important în procesul de trecere a clienţilor din piaţa reglementată în cea concurenţială l-a avut digitalizarea, extinderea serviciilor şi produsele care pot fi accesat în mediul online, cu impact direct în zona de business. Potrivit companiei, numai în primele zece luni din acest an, Enel a încheiat cu peste 40% mai multe contracte online de furnizare de energie electrică sau de gaze naturale faţă de întreg anul 2019, iar numărul clienţilor care au descărcat aplicaţia MyEnel s-a dublat în perioada ianuarie – octombrie 2020.

Enel Energie şi Enel Energie Muntenia au depăşit pragul de 1 milion de clienţi care au preferat factura în format electronic şi au renunţat la cea tipărită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *