Acasă » Regenerabile » Enel Green Power inaugurează o nouă linie de producție a panourilor solare în cadrul fabricii 3SUN

Enel Green Power inaugurează o nouă linie de producție a panourilor solare în cadrul fabricii 3SUN

28 octombrie 2019
Regenerabile
energynomics

Enel Green Power a inaugurat, în cadrul fabricii sale 3SUN, noua linie de producție a panourilor fotovoltaice bifaciale bazate pe tehnologia de heterojoncțiune (HJT) care combină siliconul amorf cu cel cristalin. Președintele Regiunii Sicilia, Nello Musumeci, primarul orașului Catania, Salvo Pogliese, șeful Enel Green Power, Antonio Cammisecra, și directorul 3SUN, Antonello Irace, au dat startul producției noii linii a fabricii.

Acest eveniment completează proiectul de conversie tehnologică a fabricii 2.0 din cadrul 3SUN. Proiectul a fost lansat în al doilea trimestru al anului 2018 și a fost împărțit în trei etape, cu scopul de a face ca „La fabbrica del sole” (Fabrica Soarelui) a Enel Green Power să poată produce într-un ciclu continuu, 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an, finalizând aproximativ 1.400 de panouri pe zi, respectiv aproximativ 500.000 pe an.

Panourile fotovoltaice bifaciale au o eficiență mai mare cu 20% decât cele cu o singură față și o putere nominală de 400 W. Caracteristica „bifacială” permite ca radiația solară să fie captată și de pe suprafața din spate, obținându-se o producție de energie mai mare cu 30%. În plus, în timp ce modulele anterioare au un ciclu de viață de până la 25 de ani, noile panouri sunt suficient de durabile pentru a dura mai mult de 35 de ani, cu o performanță ridicată chiar și în condiții meteorologice extreme.

Acest salt tehnologic va permite fabricii din Catania să obțină o capacitate de producție nominală de aproximativ 200 MW pe an și să devină cea mai automatizată unitate de producție a panourilor fotovoltaice din lume, cu peste 300 de angajați și susținând activitatea companiilor partenere care angajează peste 600 de persoane. Scopul este de a putea depăși limita teoretică a eficienței siliciului în următorii cinci ani, datorită inovației tehnologice constante, și de a obține cu 28% mai mult din eficiență.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *