Acasă » Electricitate » Enel efectuează noi investiții în Constanţa

Enel efectuează noi investiții în Constanţa

9 august 2016
Electricitate
energynomics

Enel Distribuţie Dobrogea a încheiat o serie de lucrări de modernizare a rețelelor și instalațiilor de medie și joasă tensiune din județul Constanța care vor întări siguranța în alimentarea cu energie electrică a unor importanți consumatori strategici. Valoarea investițiilor se ridică la 1,85 milioane lei, se arată într-un comunicat remis energynomics.ro.

Astfel, în cadrul lucrărilor au fost înlocuite echipamentele din punctele de conexiuni ce asigură alimentarea cu electricitate a Aeroportului Mihail Kogalniceanu, a unităților militare din zonă, a sediului Administrației Române a Serviciului de Trafic Aerian și a pompelor de apă aparținând RAJA.

Totodată, în zona de sud a municipiului Constanța, s-au montat noi echipamente performante, înlocuindu-le pe cele vechi pentru a asigura siguranța în alimentare a altui punct strategic din județul Constanța: OIL Terminal și pompele de apă ale Constanței. Lucrările au durat 8 luni și au constat în montarea echipamentelor noi în posturile de transfromare, celule și protecții noi, introducerea sistemului Telecontrol de coordonare a manevrelor de la distanță.

La 1 iulie s-a încheiat și lucrarea de modernizare a rețelei și postului de trasformare ce alimentează zona turistică a Constanței, Casino și Faleza, precum și a rețelei și a postului de transformare ce asigură alimentarea cu electricitate a Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski. Toate instalațiile sunt gestionate de la distanță, prin intermediul sistemului Telecontrol, fiind asigurată o bună continuitate în alimentarea cu electricitate conform noilor necesități ale consumatorilor, dar și o reducere a timpilor de realimentare în caz de avarie, deoarece nu mai este necesară deplasarea electricienilor la fața locului, în cazul unei defecțiuni, toate operațiunile putand fi realizate de la distanță, în cel mai scurt timp.

Prin înlocuirea tuturor echipamentelor vechi cu echipamente noi de 20kV: celule, sisteme de Telecontrol, protecții, trafo de putere, investiția de peste 1,85 milioane lei va aduce în punctele de importanță strategică, dar și în cele cu puternic impact turistic și cultural din județului Constanța, un confort energetic sporit.

Toate aceste investiții fac parte dintr-un amplu program de modernizare, desfășurat de Enel în toate zonele sale de distribuție, cu scopul de a îmbunătăți constant calitatea serviciului oferit consumatorilor. Datorită investițiilor realizate de-a lungul anilor, conform rapoartelor realizate de autoritatea de reglementare, SAIDI (durata medie de întreruperi/client/an), cel mai important indicator în ceea ce privește activitatea de distribuție de energie electrică, a scăzut pentru Enel Distribuţie Dobrogea de la 590 minute în 2010 la 234 minute/an/client, compania clasându-se astfel pe locul 2 în topul companiilor de distribuție din țară, pe primul loc aflându-se Enel Distribuție Muntenia.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *