Acasă » Electricitate » ElectricUP: Până în septembrie vor exista 1.800 de proiecte finalizate

ElectricUP: Până în septembrie vor exista 1.800 de proiecte finalizate

8 aprilie 2023
Electricitate
energynomics

Programul ElectricUP a fost contractat anul trecut, acum suntem în faza de implementare şi până în septembrie ne aşteptăm să avem în jur de 1.800 de proiecte finalizate, care vor însuma peste 100 MW noi verzi şi peste 4.000 de stații de încărcare pentru maşini electrice, a declarat joi, într-o conferință pe teme de energie, Cristian Ilie, director general – Direcția „Eficiență Energetică” din Ministerul Energiei.

„Până în septembrie ne aşteptăm să avem în jur de 1.800 de proiecte finalizate, care vor însuma peste 100 de megawați noi verzi şi peste 4.000 de puncte de încărcare în România. Ele sunt dispersate în toată țara. Cred că este un proiect de succes, pentru că am văzut lumea foarte mulțumită şi de obicei sunt întrebat când urmează a 2-a lansare a ElectricUP”, a spus Cristian Ilie, citat de Agerpres.

El a adăugat că un alt program derulat chiar în cadrul direcției pe care o conduce este programul din PNRR Investiții 5, care se referă la creşterea eficienței energetice în industrie şi care s-a închis pe 31 martie. Acest program oferea până la 1,2 milioane de euro pe proiect pentru creşterea eficienței energetice într-o întreprindere.

„Cred că nu au fost depuse suficiente proiecte. S-ar putea ca piața să nu fie gata. De ce? Pentru că s-au lansat în toate ministerele programe de eficiență energetică şi de producere de energie. Ne uităm la programul de la Administrația Fondului de Mediu, care a lansat Casa verde, cu instalare de fotovoltaice. Ne uităm la POIM, de la Ministerul Fondurilor Europene, care, la fel, a avut multe programe şi pentru UAT-uri şi pentru firme. Şi ne uităm şi la Ministerul Dezvoltării, care a avut multe programe lansate. Care este rezultatul? Numărul de specialişti din țară este limitat. Nu au mai avut capacitatea să preia încă, şi încă, şi încă. Şi nu numai asta. Nici rețeaua nu este… Adică ştiu ce problemă am avut pentru a obține pentru solicitanți ATR-urile, certificatele de conectare la rețea, pentru că rețeaua nu a fost gata pentru aşa ceva, iar distribuitorii, de la 15 zile cât le oferea legea termen pentru a elibera acel ATR, s-au dus poate la o lună sau mai mult. Şi nu este doar în cazul meu. Am auzit aceeaşi plângere şi de la proiectele făcute pe AFM şi de la alte proiecte”, a explicat directorul din Ministerul Energiei.

Un comentariu la „ElectricUP: Până în septembrie vor exista 1.800 de proiecte finalizate”

  1. Pingback: ElectricUP: Până în septembrie vor exista 1.800 de proiecte finalizate - Piramid Energy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *