Acasă » Electricitate » Distribuţie » Electrica și Nuclearelectrica discută cu Enel despre preluarea operaţiunilor din România

Electrica și Nuclearelectrica discută cu Enel despre preluarea operaţiunilor din România

16 septembrie 2014
Distribuţie
energynomics

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, se va deplasa miercuri la Roma, pentru discuţii cu conducerea grupului energetic Enel privind vânzarea operaţiunilor din România.

Oficialul a anunțat că va fi însoţit în această vizită de directorii generali ai Nuclearelectrica şi Electrica, Daniela Lulache şi, respectiv, Ioan Roşca.

Nu încurajăm pe nimeni să depună oferta pentru cumpărarea distribuţiei din Dobrogea

Nicolescu a precizat marţi, în cadrul conferinţei Energia în priză, organizată de cotidianul Bursa, că activitatea de distribuţie a energiei este considerată strategică de statul român, mai ales în zona Dobrogea, ţinând cont de ce se întâmplă în estul ţării.

„Nu încurajăm pe nimeni să depună oferta pentru cumpărarea distribuţiei din Dobrogea, mai ales că există interes din partea unor companii de stat româneşti”, a spus Nicolescu.

Inclusiv din punct de vedere militar, date fiind investițiile realizate în regiune în ultimii ani, Dobrogea este o zonă față de care statul român are o mare sensibilitate. Răzvan Nicolescu și-a exprimat încrederea că potențialii investitori străini vor reacționa corect la față de poziția exprimată de statul român.

În altă ordine de idei, Răzvan Nicolescu a subliniat că în opinia sa, companie românească înseamnă orice companie care se comportă corect față de statul român, în principal prin plata completă și la timp a taxelor impuse de autorități.

Enel, care deţine o treime din piaţă distribuţiei de energie din România, a anunţat că vrea să vândă operaţiunile din România până la sfârşitul acestui an. Fără a fi confirmate oficial, există informații care sugerează că grupul Enel ar fi într-un stadiu avansat de negocieri cu o companie din China, interesată de preluarea operațiunilor scoase la vânzare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *