Acasă » Electricitate » Electrica anunță o creștere a profitului de 11% datorată segmentului de distribuție

Electrica anunță o creștere a profitului de 11% datorată segmentului de distribuție

7 martie 2024
Distribuţie
Bogdan Tudorache

În anul 2023, la nivelul Grupului Electrica, profitul înainte de impozitare EBITDA a înregistrat o creștere de 27,1%, respectiv 369,8 milioane de lei, ajungând la o valoare de 1.732,7 milioane de lei, comparativ cu valoarea de 1.362,9 milioane de lei realizată în anul 2022.

Creșterea EBITDA a fost generată, în principal, de performanța pe plan operațional a segmentului de distribuție, pe fondul creșterii veniturilor din distribuția de energie electrică cu aproximativ 1.014,8 milioane de lei (sau 29,9%), la valoarea de 4.411,5 milioane de lei, față de 3.396,6 milioane de lei în 2022.

Profitul operațional a înregistrat o creștere de 22,0%, până la valoarea de 1.011,1 milioane de lei, datorită impactului pozitiv de 688,6 milioane de lei generat de cheltuielile operaționale, impact diminuat de scăderea veniturilor operaționale cu 506,4 milioane de lei.

Profitul net pentru anul 2023 a înregistrat o creștere de 61,6 milioane de lei (11%). Rezultatul este generat, în principal, ca urmare a performanței segmentului de distribuție, în contextul scăderii costurilor cu energia electrică pentru acoperirea CPT, ca urmare a implementării mecanismului de achiziție centralizată MACEE. Conform acestuia, producătorii au obligația de a vinde 80% din energia disponibilă la un preț de 450 lei/MWh, impact diminuat de creșterea volumelor de energie electrică necesară pentru acoperirea pierderilor în rețea.

„Grupul Electrica a menținut traiectoria pozitivă a performanțelor financiare din anul 2023, cu o creștere de peste 27% a valorii EBITDA și un profit net cu 11% mai mare față de anul precedent. Este o muncă de echipă și le mulțumesc tuturor colegilor mei pentru efortul susținut.

Anul trecut a adus pentru noi și alte evenimente importante, precum accelerarea inițiativelor din segmentul de producție a energiei regenerabile și lansarea strategiei corporative pentru perioada 2024-2030. Prin adoptarea noilor direcții strategice, aliniate cu cele de la nivel național și european, vom îndeplini un rol important în tranziția energetică și vom contribui semnificativ la atingerea obiectivelor de sustenabilitate, eficiență și inovare din domeniu. În același timp, ne propunem să asigurăm perspective solide de dezvoltare a companiilor din Grup și să răspundem atât nevoilor clienților, cât și așteptărilor investitorilor și acționarilor noștri”, a spus Alexandru Chiriță, CEO, Electrica.

Pe segmentul de distribuție, veniturile au crescut cu aproximativ 1.014,8 milioane de lei (sau 29,9%), la 4.411,5 milioane de lei, de la 3.396,6 milioane de lei în 2022, în principal din efectul generat de creșterea veniturilor recunoscute în conformitate cu IFRIC 12 (recunoscute pe baza stadiului de execuție a lucrărilor, conform politicii contabile privind recunoașterea veniturilor din contractele de construcții), la care s-au adăugat creșterea tarifelor de distribuție și scăderea volumelor de energie electrică distribuită.

În ceea ce privește segmentul de furnizare, veniturile au scăzut în anul 2023 cu aproximativ 905,8 milioane de lei (sau 11,1%), la 7.280,3 milioane de lei, de la 8.186,0 milioane de lei în 2022, această variație fiind generată, în principal, de scăderea cantității de energie electrică furnizată cu aproximativ 9,1%, ca urmare a diminuării portofoliului de clienți, precum și a scăderii consumului la nivel național (efect al creșterilor de preț la energia electrică, dar și al măsurilor de eficiență energetică implementate). Pentru segmentul de furnizare, atât în anul 2023, cât și în 2022, efectul prețurilor cu amănuntul la energie electrică a fost acoperit prin subvenții primite de la autoritățile statului, ca urmare a aplicării mecanismului de plafonare a prețurilor la energia electrică și gaze naturale, în urma aplicării Ordonanței 27/2022, cu modificările și completările ulterioare.

La 31 decembrie 2023, suma estimată pentru subvenții, ce urma a fi primită de la Ministerul Energiei, era în valoare de 2.595,6 milioane de lei (31 decembrie 2022 – 1.280,8 milioane de lei), iar de la Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială era de 19,0 milioane de lei. Din valoarea subvențiilor de încasat, suma de 1.528,7 milioane de lei reprezintă cereri neîncasate și depuse la autoritățile statului.

De menționat pentru evoluția din punct de vedere al performanței financiare 2023 vs. 2022 este faptul că, în 2023, CPT capitalizat a fost de aproximativ 18,6 milioane de lei față de 2022, când s-a înregistrat o valoare de 989,3 milioane de lei, Grupul Electrica reușind să scadă costurile adiționale privind achiziția de energie electrică pentru CPT pe segmentul de distribuție.

Pe lângă scăderea costurilor cu CPT, performanța operațională a fost susținută și de reducerea altor costuri operaționale, cât și de obținerea unor venituri mai mari din energia reactivă.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *