Acasă » Electricitate » Electrica, afectată de legislație şi de scăderea cererii

Electrica, afectată de legislație şi de scăderea cererii

28 aprilie 2020
Distribuţie
energynomics

Bogdan Tudorache

Pandemia de COVID-19 afectează pe două planuri Electrica – prin cererea mai redusă de electricitate și măsurile cu impact negativ adoptate de Guvern – în contextul în care compania a avut anul trecut un rezultat net mai mic decât cel înregistrat anul anterior, arată o analiză Tradeville realizată pe baza rezultatelor financiare ale societății.

Astfel, pe de o parte, cererea pentru electricitate a scăzut cu aproximativ 5% la nivel european, pe fondul închiderilor masive ale întreprinderilor. Electrica se află deci în situația de a-și menține activitatea la standardele normale într-o piață cu cerere deficitară.

Pe de altă parte, câteva dintre măsurile adoptate recent de Guvern le afectează furnizorilor de electricitate și gaze naturale încasările și cash-flow-ul. Conform ordonanței militare nr. 4/2020, companiile din sectorul energetic nu vor mai putea să majoreze tarifele pentru electricitate sau gaze naturale peste nivelurile de la data emiterii ordonanței, ci doar să le reducă conform cererii și ofertei. „O altă schimbare este aceea că facturile la utilități vor fi amânate pentru întreprinderile mici și mijlocii, ceea ce va avea efecte negative pentru cash flow-ul societății, după cum atenționează și managementul Grupului”, arată Tradeville.

Profitul Electrica a scăzut cu 10,3% anul trecut, în ciuda creșterii de două cifre a veniturilor (+11,9% comparativ cu anul 2018), determinată de veniturile din distribuția și furnizarea energiei electrice, cât și din furnizarea de gaze naturale, care a înregistrat o creștere de 481%. Scăderea rezultatului net a fost vizibilă în toate cele 4 trimestre, de fiecare dată fiind înregistrate cifre mai mici față de perioadele similare din 2018. Un impact semnificativ asupra rezultatului financiar din 2019 l-au avut cheltuielile financiare, care s-au dublat comparativ cu anul anterior.

În martie 2020, Electrica a propus spre distribuire dividende cu un randament de 7,3%, raportat la prețul de închidere din 6.04.2020, din rezultatul înregistrat în 2019. Rata de alocare este de 100% din profit și va fi votată în cadrul AGA din 29 aprilie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *