Acasă » Petrol și Gaze » E.ON intenționează să vândă rapid participaţia deţinută la Uniper

E.ON intenționează să vândă rapid participaţia deţinută la Uniper

11 mai 2017
Distribuţie
energynomics

Şeful E.ON, Johannes Teyssen, intenţionează să vândă rapid restul participaţiei deţinute de grupul german la divizia sa Uniper, sperând că tranzacţia, alături de majorarea dividendelor, va ajuta la atenuarea presiunii acţionarilor, transmite Reuters.

În data de 12 septembrie, E.ON şi-a redus majoritatea legăturilor cu centralele pe bază de combustibil fosil şi cu depozitele de gaze naturale, după listarea subsidiarei Uniper la Bursa de la Frankfurt.

În urma divizării E.ON, a fost creată o nouă companie, Uniper, cu sediul în Dusseldorf, Germania. Aceasta operează independent de la 1 ianuarie 2016, după ce a preluat centralele pe bază de combustibili fosili, activităţile de tranzacţionare a materiilor prime şi un sfert dintre angajaţii E.ON.

Potrivit Johannes Teyssen, “se va întâmpla curând, dar într-un mod care să creeze valoare, deoarece piaţa o permite. Această tranzacţie ne va da posibilitatea să recuperăm pentru voi o parte din pierderile provocate anul trecut de deprecierea cu 13 miliarde de euro a valorii diviziei Uniper”.

E.ON încă deţine o participaţie de 46,65% în Uniper, a cărei capitalizare bursieră este estimată la 2,84 miliarde de euro (3,09 miliarde de dolari). Anterior, E.ON anunţase că ar urma să vândă din 2018 restul participaţiei deţinute la Uniper.

La Adunarea Generală a Acţionarilor, Teyssen şi-a reafirmat angajamentul de a majora dividendele pe 2017 la 0,30 de euro / titlu, de la 0,21 de euro în 2016, obiectivul fiind creşterea constantă a dividendelor în următorii ani.

Începând cu luna ianuarie, acţiunile E.ON au urcat la Bursa de la Frankfurt cu 5,8%, după ce au înregistrat scăderi în precedenţii doi ani. Astfel, titlurile Uniper au crescut anul acesta cu 24%. În luna martie, E.ON şi-a majorat capitalul cu 1,35 de miliarde de euro (1,40 de miliarde de dolari) prin vânzarea a 200 de milioane de noi acţiuni.

Compania E.ON Distribuţie România, primul distribuitor integrat de gaze naturale şi electricitate din România, operează o reţea de distribuţie de gaze naturale de peste 20.000 de kilometri şi o reţea de distribuţie de electricitate mai mare de 80.000 de kilometri, deservind în total circa trei milioane de clienţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *