Acasă » Electricitate » E.ON instalează panouri solare de 13 mil. euro, la peste 140 de companii

E.ON instalează panouri solare de 13 mil. euro, la peste 140 de companii

4 aprilie 2021
Electricitate
energynomics

E.ON Energie România a încheiat în ultimele luni 145 de parteneriate cu companii și instituții din 24 de județe și municipiul București, în cadrul cărora compania va construi și preda la cheie tot atâtea centrale fotovoltaice, valoarea totală a contractelor însumând circa 13 milioane de euro, a anunțat compania.

Centralele solare on-grid, cu putere între 33 și 100 KW, vor asigura partenerilor energie regenerabilă pentru consumul propriu iar certificarea calității de prosumator le va permite să valorifice energia produsă în surplus, care va fi preluată de către furnizorii lor, la un preț reglementat de autoritatea din domeniu.

“Sprijinim companiile, instituțiile și clienții rezidențiali din România să devină prosumatori. Suntem aici pentru a le oferi soluții energetice adaptate nevoilor lor. Fiecare parteneriat încheiat pentru producerea de energie solară înseamnă încă un pas pentru un mediu înconjurător mai curat, economii importante prin asigurarea unor surse proprii de energie verde dar și o sursă de venit”, a declarat Cătălin Iordache, Director General al E.ON Energie România.

În cadrul proiectelor vor fi montate circa 38.000 de panouri fotovoltaice, puterea nominală totală a centralelor fotovoltaice va fi de circa 14.400 kWp iar producția acestora de peste 18.000 MWh pe an. Pentru comparație centralele solare ar putea asigura energia electrică regenerabilă pentru 12.500 de locuințe. Proiectele vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *