Acasă » Electricitate » E.ON finalizează primul proiect „smart street lighting“ în județul Arad

E.ON finalizează primul proiect „smart street lighting“ în județul Arad

19 martie 2019
Electricitate
energynomics

O reducere substanțială a consumului de energie electrică, precum și a emisiilor de CO2 și, desigur, o economie semnificativă la bugetul local, sunt doar câteva dintre beneficiile generate de noul sistem de iluminat public care a fost instalat în comuna Frumușeni, jud. Arad de compania E.ON Energie România.

Cei circa 2.700 de locuitori ai comunei arădene beneficiază de un sistem de iluminat public inteligent. Inițiativa face parte dintr-un program mai amplu prin care E.ON Energie România și-a propus să dezvolte conceptul smart village în localitățile rurale din România.

Lucrările pentru eficientizarea consumului rețelei de iluminat public din localitate au urmărit înlocuirea tuturor corpurilor de iluminat stradal cu instalații LED performante, precum și montarea de camere de supraveghere pe stâlpii stradali.

„Reducerea consumului, dar și a costurilor de mentenanță a rețelei, vor duce la diminuare semnificativă a facturii pentru iluminat public stradal. De altfel, proiectul smart village pe care l-am lansat în anul 2018 vizează, în perspectivă, și montarea de panouri fotovoltaice pentru asigurarea necesarului de energie electrică al unor imobile aparținând administrațiilor publice locale”, a declarat Frank Hajdinjak, directorul general al E.ON România.

E.ON are în vedere să extindă conceptul smart village la nivel național.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *