Acasă » Uncategorized @ro » E.ON Distribuție a modernizat 26 de stații de transformare în Moldova

E.ON Distribuție a modernizat 26 de stații de transformare în Moldova

23 martie 2015
Uncategorized @ro
energynomics

E.ON Distribuţie România, societate rezultată în urma fuziunii prin absorbție între E.ON Moldova Distribuție și E.ON Gaz Distruibuție, a modernizat și integrat în sistem SCADA 26 de stații de transformare, în cadrul unui proiect de circa 35 de milioane de lei, informează un comunicat al societății. Per total, în acest an compania dorește să investească în echipamentele din regiune în jur de 197 milioane de lei.

Proiectul a beneficiat de asistență financiară nerambursabilă de 13,325 milioane de lei prin: Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) în proporție de 88%, bugetul național în proporție de 12%. Contribuția proprie a fost de 21,666 milioane de lei. Obiectivul proiectului este creşterea securităţii furnizării energiei în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est.

Proiectul a durat 32 de luni, începând cu 25 iulie 2012, în staţiile de transformare din localităţile Bacău, Hemeiuşi, Glăvăneşti şi Oneşti din judeţul Bacău, Botoşani şi Hudum din judeţul Botoşani, Iaşi, Tg. Frumos şi Ţuţora din judeţul Iaşi, Roznov din judeţul Neamţ, Suceava, Fălticeni, Salcea, Frasin, Gura Humorului şi Rădăuţi din judeţul Suceava, Bârlad din judeţul Vaslui, informează compania de utilități. Prin finalizarea proiectului, numărul de staţii integrate (parțial sau total) în SCADA ajunge la 109, dintr-un total de 133.

SCADA permite monitorizare și control în timp real a parametrilor tehnici

“Prin sistemul SCADA (teleconducere şi achiziţie de date) se monitorizează şi controlează în timp real parametrii ce caracterizează calitatea energiei şi modul de funcţionare a instalaţiilor electrice. Prin funcţia de achiziţie de date a sistemului, dispecerii au în permanenţă imaginea de ansamblu asupra stării de funcţionare a instalaţiilor de distribuţie, iar în cazul unor abateri de la funcţionarea normală, sistemul SCADA emite avertizări. Prin funcţia de teleconducere, dispecerii au posibilitatea de intervenţie rapidă prin comanda de la distanţă a unor echipamente pentru corectarea abaterilor de la funcţionarea normală a reţelei de distribuţie”, explică reprezentanții companiei logica de funcționare a sistemului SCADA.

În continuare, sistemul “permite identificarea rapidă a unui element avariat, separarea şi scoaterea de sub tensiune a unei porţiuni minime de reţea în vederea efectuării reparaţiilor necesare. Pentru consumatori, aceasta înseamnă atât limitarea ariei geografice afectate de o avarie, cât şi reducerea duratei întreruperii. Adiţional, sistemul SCADA oferă dispecerilor posibilitatea de a gestiona eficient evenimentele ce se produc în reţelele de distribuţie şi, ulterior, de analiză a acestora pe baza informaţiilor disponibile în arhiva sistemului”.

222 milioane de lei investiți anul trecut

E.ON Distribuţie România a investit în 2014 circa 222 de milioane de lei în modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice din Moldova, un nivel record de la preluarea în 2005 a distribuţiei de energie electrică din zonă, informează E.ON.

Investiții au vizat implementarea SCADA, contorizarea inteligentă, modernizarea staţiilor de transformare, precum și reabilitarea şi securizarea reţelelor electrice, în special a celor de joasă tensiune. În urma modernizărilor, comparativ cu 2008, în 2014 numărul de întreruperi a scăzut cu 37 %, iar durata acestora cu 55%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *