Acasă » Termo » E oficial: CE Oltenia primește ajutorul de stat de 251 mil. euro, prin Ordonanță

E oficial: CE Oltenia primește ajutorul de stat de 251 mil. euro, prin Ordonanță

6 februarie 2020
Cogenerare
energynomics

Guvernul României a aprobat, în şedinţa de marţi, Ordonanţa de Urgenţă prin care Complexul Energetic Oltenia primeşte 1,2 miliarde de lei pentru achiziţionarea certificatelor de dioxid de carbon aferente anului 2019, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei.

Complexul Energetic Oltenia susținea recent că au fost îndeplinite cerințele privind transmiterea formală a prenotificării ajutorului de stat de circa 251,5 milioane euro, conform unui comunicat al companiei.

”În data de 20.01.2020, în conformitate cu prevederile europene și naționale privind ajutoarele de stat, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA) a transmis prin Consiliul Concurenței către direcțiile specializate ale Comisiei Europene formularele de prenotificare a ajutorului de salvare pentru Complexul Energetic Oltenia SA.

”Urmare a clarificărilor care au avut loc între Comisia Europeană, MEEMA, Consiliul Concurenței și CE Oltenia, în data de 31.01.2020 aceasta a considerat că sunt îndeplinite cerințele privind transmiterea formală a prenotificării ajutorului de salvare”, se arată în comunicatul citat de financialintelligence.ro.

La propunerea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Guvernul României a aprobat la 30 decembrie, un Memorandum privind ajutorarea Complexului Energetic Oltenia, pentru achiziționarea certificatelor de carbon pe anul 2019.

Memorandumul conține o serie de măsuri, printre care și ”posibilitatea acordării unui împrumut din Trezorerie în valoare de 1.200 milioane lei Societății Complexul Energetic Oltenia, sub forma unui ajutor de salvare, după parcurgerea etapelor prevăzute de legislația aplicabilă privind ajutoarele de stat și după obținerea deciziei de autorizare a Comisiei Europene”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *