Acasă » Evenimente » E.ON Energy Globe Award România – peste 150 de proiecte de eficiență energetică

E.ON Energy Globe Award România – peste 150 de proiecte de eficiență energetică

22 iulie 2016
Evenimente
energynomics

Peste 150 de proiecte din domeniul eficienţei energetice şi protejării mediului au fost înregistrate pe platforma energyglobe.ro până la termenul limită, 15 iulie. Ele vor fi evaluate de către un juriu format din cinci experţi independenţi, cu o vastă experienţă în sectorul energetic local şi internaţional, a anunțat E.ON.

Astfel, juriul va fi compus din: Răzvan Nicolescu (Energy Executive Lead Advisor în cadrul Delloite Central Europe, fost ministru delegat al Energiei), Matthias Schmuderer (expert compania germană Enerbasics, specializată în consultanţa pentru sectorul energetic), Mihai Albulescu (conferenţiar universitar la Universitatea de Petrol şi Gaze Ploieşti, fost secretar de stat la Ministerul Energiei), Adrian Dumitru Tanţău (profesor la Academia de Studii Economice Bucureşti, Departamentul UNESCO pentru Administrarea Afacerilor şi coordonator al Programului de tip MBA Entrepreneurship and Business Administration in Energy), Silvia Vlăsceanu (doctor în energetică, membru al Consiliului Consultativ al ANRE și membru al Consiliului Economic și Social al României).

După analizarea fiecărui proiect în parte, membrii juriului vor întocmi o listă scurtă cu cele mai bune proiecte în fiecare dintre cele cinci categorii, iar dintre acestea le vor alege pe cele care vor câştiga respectivele categorii. Departajarea se va realiza pe baza unor criterii de evaluare, fiecare cu procentajele sale, care iau în calcul atractivitatea proiectului, gradul său de inovare, potenţialul de replicare a respectivei iniţiative şi componenta legată de eficienţa energetică.

De asemenea, rolul juriului va fi să nominalizeze câştigătorul general al competiţiei, cel care va reprezenta România la etapa internaţională a Energy Globe Award, programată în 2017 la Monaco.

Cele cinci categorii din competiţie sunt: Companii, Municipalităţi, Do it yourself, Tineret şi Idei. Dacă în primele patru categorii sunt eligibile proiectele aflate în diverse faze de realizare, în cea de-a cincea categorie vor fi incluse doar acele iniţiative sau idei încă neimplementate. Eventualul câştigător al acestei din urmă categorii ar putea obţine, din partea E.ON sau a unor parteneri ai competiţiei, susţinere pentru a-şi pune ideea în practică.

Proiectele câștigătoare vor fi recompensate cu premii valoroase, vor fi promovate și se vor bucura de un larg interes din partea opiniei publice. Decernarea premiilor va avea loc în cadrul unei Gale organizate în luna octombrie la Bucureşti.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *