Acasă » Electricitate » E-Distribuţie Banat va contracta servicii pentru rețele în valoare de aproape 110 mil. lei

E-Distribuţie Banat va contracta servicii pentru rețele în valoare de aproape 110 mil. lei

4 septembrie 2018
Electricitate
energynomics

E-Distribuție Banat va acorda prin licitație publică deschisă un contract de tip multi-servicii pentru lucrări de proiectare și realizare de rețele de medie și joasă tensiune, precum și pentru operațiuni de măsură și back-office în județele Arad, Timiș, Caraș Severin și Hunedoara, în valoare de până la 110 milioane de lei (aproximativ 23,7 milioane de euro), a anunțat compania.

Anunțul de participare pentru contractul cu durata de 3 ani a fost publicat pe platforma electronică de licitații publice, iar societățile interesate sunt invitate să depună oferte până la data de 4 octombrie 2018.

Contractul este împărțit în patru loturi, câte unul pentru fiecare județ. Astfel, pentru județul Timiș, valoarea maximă a lucrărilor de proiectare și execuție de instalații de medie și joasă tensiune, precum și de activități de măsură și back-office va fi de 37,29 milioane de lei, în timp ce pentru celelalte județe valoarea prevăzută este de 28,62 milioane de lei în Hunedoara, 24,54 milioane de lei la Arad și 19,53 milioane de lei în Caraș Severin.

Lucrările menţionate fac parte dintr-un program amplu de investiții realizat de companiile de distribuție ale Enel în România, care vizează asigurarea unui serviciu adecvat pentru consumatorii finali, îmbunătățirea calității și securității rețelei, respectând în același timp standardele companiei privind protecția mediului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *