Sari la conținut
Acasă » Regenerabile » Solar » DRI: Credit de 60 mil. euro de la UniCredit și Garanti pentru construcția parcului solar de 126 MWp de la Văcărești

DRI: Credit de 60 mil. euro de la UniCredit și Garanti pentru construcția parcului solar de 126 MWp de la Văcărești

    14 august 2025
    Eolian
    Bogdan Tudorache

    DRI, subsidiara Grupului DTEK, a semnat un acord de linie de credit cu UniCredit și Garanti BBVA de până la 60 de milioane de euro (dintre care aproximativ 56 de milioane de euro și 22 de milioane de lei pentru facilități TVA) pentru a finanța construcția și operarea parcului fotovoltaic Văcărești din România.

    Acordul include un împrumut pe termen lung, ce acoperă împrumuturile pentru construcție, TVA, facilitatea de finanțare a rezervei pentru plata serviciului datoriei și a scrisorilor de garanție. Structura împrumutului este aliniată la Principiile Împrumuturilor Verzi și la Taxonomia UE, care reprezintă, de altfel, fundamentul cadrului financiar sustenabil al UE și un instrument esențial pentru transparența pieței, oferind linii directoare clare pentru investițiile directe ce susțin tranziția verde, în conformitate cu obiectivele Pactului Verde European.

    Împrumutul susține construcția parcului fotovoltaic Văcărești, situat în județul Dâmbovița, cu o capacitate instalată de 126 MWp, suficientă pentru a alimenta aproximativ 50,000 de gospodării și pentru a evita aproximativ 48,600 de tone de dioxid de carbon pe an. Construcția parcului fotovoltaic Văcărești a început în ianuarie 2025, urmând să devină operațional în toamna acestui an.

    Începând cu ianuarie 2027, DRI va vinde 50% din producția parcului fotovoltaic Văcărești către OMV Petrom S.A., cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, ca parte a celui mai mare acord de achiziție directă de energie fotovoltaică din România (“PPA”), semnat în decembrie anul trecut.

    „Odată cu semnarea acestui acord de finanțare, am realizat un nou pas important pentru DRI: prima finanțare internațională sindicalizată, multivalută, certificată ca împrumut verde. Este o realizare importantă nu doar pentru DRI, ci și pentru România, întrucât va contribui la dezvoltarea continuă a surselor de energie regenerabilă în țară. Prin acest proiect, demonstrăm capacitatea de a colabora cu instituții financiare de renume global, precum UniCredit și Garanti BBVA, unii dintre principalii creditori din România”, Ivan Geliukh, CEO al DRI.

    DRI deține în România trei proiecte operaționale, totalizând 173 MWp: cele două parcuri fotovoltaice, Glodeni I și Glodeni II, cu o capacitate instalată combinată de 113 MWp, formând unul dintre cele mai mari site-uri de energie regenerabilă din țară, și un parc eolian de 60MW la Ruginoasa, primul construit în România în ultimul deceniu.

    În piețele sale prioritare, DRI deține un portofoliu de 1,3GW de proiecte aflate în operare, construcție și alte etape de dezvoltare.

    Autor: Bogdan Tudorache

    Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *