Acasă » Interes general » Dragoș Stănescu: În centrul oricărei tehnologii trebuie să se afle omul

Dragoș Stănescu: În centrul oricărei tehnologii trebuie să se afle omul

energynomics

Omul trebuie să se afle în centrul oricărei tehnologii, iar un nou concept prezent în piață evidențiază faptul că talentul și experiența oamenilor nu pot fi încă înlocuite de inteligența artificială (AI), a declarat Dragoș Stănescu, membru în CIO Council și IT&C Director la Syngenta, în cadrul celei de-a noua ediții a Energy Strategy Summit, organizate de Energynomics.

„Primul element din acest nou concept, KATE, este knowledge. Accesul la cunoștințe poate crește cu 30-40% eficiența angajaților. Al doilea termen este ‘abilități’. Pe baza accesului mai rapid la cunoștințe, anumite abilități produc un progres vizibil și este important să ni le îmbunătățim mai repede. Ultimele două cuvinte din aceste concept sunt ‚talent’ și ‚experiență’. Nici în prezent, nici peste 5 sau 10 ani, nu cred că AI le va putea mima pentru că acestea ne aparțin încă nouă, oamenilor. Putem profita din plin să ni le îmbunătățim pe primele două, iar cât timp ultimele două încă ne aparțin, cred că va fi bine„, a spus Stănescu.

Tehnologia a fost întotdeauna înaintea oamenilor și a afacerilor și de multe ori a eșuat tocmai din acest motiv, mai exact, din cauză că a fost creată din entuziasm dar nu a fost capabilă să se sincronizeze cu ce își doreau oamenii sau cu ce erau ei capabili să folosească la respectivul moment.

În prezent, atât din punct de vedere uman, cât și al afacerilor, tehnologia oferă un avantaj competitiv într-o piață tot mai aglomerată, iar singura diferență dintre inteligența umană și cea artificială este agilitatea.

”Companiile trebuie să îmbrățișeze toate elementele de tehnologie, fie că se numesc AI sau altfel, astfel încât să aibă un avantaj competitiv, dar să o facă într-un mod agil și în sincron cu angajații și cu clienții. Așa cum clientul ar trebui să fie în centrul oricărui business, așa și omul ar trebui să fie, paradoxal, în centrul oricărei tehnologii. Nu există digitalizare și nici strategie digitală. Nu există separare de business. Companiile care vor să se digitalizeze vor să lucreze cu un digital partner, dar este greșit. Digitalul este o augmentare a businessului, o extensie care poate aduce beneficii. Entuziasmul recent legat de AI apare pentru că un lucru care ținea de domeniul specialiștilor a coborât acum în stradă”, a spus Stănescu.

Energy Strategy Summit 2023 a fost organizat de Energynomics cu sprijinul ABB, ASTRASUN Solar, BCR, CEZ Romania, Eaton Electric, Electrica Furnizare, Electro Service RB, Elektra Renewable Support, EnergoBit, Enevo Group, E.ON, Finder, Huawei, MET România Energy, OMV Petrom, OX2 România, Phoenix Contact, Photomate, ProCredit Bank, REI Grup, Renomia Gallagher, Romgaz, Schneider Electric, Signify, Transelectrica, Taw Energy, Volt, WIKA, Wiren, Alexandrion Group, Aqua Carpatica, Klarmedia și Mobexpert.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *