Acasă » Petrol și Gaze » Dragnea, despre Legea offshore: Impozitul pe veniturile suplimentare și comercializarea pe bursă nu vor fi modificate

Dragnea, despre Legea offshore: Impozitul pe veniturile suplimentare și comercializarea pe bursă nu vor fi modificate

3 septembrie 2018
Petrol și Gaze
energynomics

Legea offshore, adoptată de Parlament în sesiunea extraordinară din luna iulie, se reîntoarce în Parlament pentru a fi modificată.

Președintele PSD Liviu Dragnea a anunțat că Legea offshore nu va fi modificată decât în sensul unor clarificări deja transmise către guvern, iar prevederile importante, legate de impozitul pe venituri suplimentare și de tranzacționarea pe burse vor fi menținute.

Liviu Dragnea a declarat sâmbătă seară, într-o conferință de presă susținută la Neptun, că nu are de gând “să cedeze”. “Indiferent ce se va întâmpla cu mine, eu nu am de gând să cedez și nu am de gând să pun umărul la pierderea resurselor României. Și nu o spun apăsat, o spun calm. Indiferent ce se va întâmpla, forma plecată la președinte nu va fi modificată decât în sensul unor clarificări pe care le am și anunțat pe care intenționam să le transmit doamnei prim ministru.” Este vorba despre „clarificări în anexe”, potrivit liderului PSD.

Legea offshore, care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră, a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, în sesiunea extraordinară din iulie. La începutul lunii august, președintele Klaus Iohannis a trimis legea Parlamentului, spre reexaminare. Președinția apreciază că actul normativ trebuie reanalizat din perspectiva stabilității și predictibilității pe termen lung a cadrului legal aplicabil acestui sector și pentru evitarea potențialelor efecte negative, ca urmare a lipsei de predictibilitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *