Acasă » Electricitate » Distribuție Oltenia a racordat până la finalul lunii aprilie 42 de prosumatori din programul AFM

Distribuție Oltenia a racordat până la finalul lunii aprilie 42 de prosumatori din programul AFM

5 mai 2020
Distribuţie
energynomics

Peste 4 500 consumatori de energie electrică din judeţele Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Teleorman şi Vâlcea şi-au dorit să devină prosumatori şi să beneficieze de finanţare nerambursabilă în cadrul Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, demarat de către Ministerul Mediului, prin Administraţia pentru Fondul de Mediu.

Din totalul de 26 000 de dosare depuse la nivelul ţării, 4 500 au fost din aria operaţională DEO, dintre care doar 1 800 de dosare au fost aprobate de Administraţia Fondului de Mediu, 42 de prosumatori fiind deja racordaţi la reţeaua DEO. Proiectul demarat de Ministerul Mediului a presupus acordarea unei finanţări nerambursabile de până la 90% din valoarea investiţiei, în limita a 20 mii Lei, iar diferenţa era suportată de către beneficiarul final, din surse financiare proprii.

Distribuţie Oltenia şi-a adaptat procedurile şi termenele de racordare pentru a răspunde cât mai prompt solicitărilor de racordare la reţea venite din partea consumatorilor de energie care şi-au achiziţionat instalaţii de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu o putere instalată de cel mult 27 kW pe loc de consum. Astfel, Distribuţie Oltenia a simplificat documentaţia necesară pentru emiterea avizului tehnic de racordare, a redus termenele de emitere a avizelor tehnice, cele de încheiere a contractelor de racordare, montare aparate de măsură şi de emitere a certificatelor de racordare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *